Ilfov are mai mare incidență înregistrată la 14 zile, 5,95, potrivit datelor comunicate sâmbătă de Grupul de Comunicare Strategică, și este urmat din acest punct de vedere de Municipiul București (4,27) și județele Cluj (3,64), Constanța (3,63), Brașov (3,53) și Timiș (3,51).
La polul opus se află județele Harghita (0,44 – cea mai mică incidență din țară), Gorj (0,67), Prahova (0,87), Covasna (0,89), Olt (0,87), Vrancea (0,91), Sălaj (0,98), Neamț (1,05), Suceava (1,21), Iași (1,35), Mehedinți (1,38).
Prima tranșă din serul produs de Pfizer și BioNTech a ajuns în România. Este vorba despre 10.000 de doze, care vineri au intrat în țară, iar sâmbătă dimineață au sosit la Institutul Național de Cercetare-DezvoltareMedico-Militară „Cantacuzino”.
„Avem o strategie de vaccinare, în care sunt prevăzute cele trei etape de vaccinare: prima e cea adresată personalului medical și din sistemul social. În etapa a doua e vaccinată populația la risc și persoanele care deservesc activități esențiale. În etapa a treia vorbim de vaccinarea populației generale.Din acest punct de vedere azi, în prima zi de Crăciun, se concretizează speranța noastră, aceea că vom avea în sfârșit o modalitate sigură, eficientă și rapidă de a pune capăt acestei pandemii, care ne-a schimbat viața poate unor apentru totdeauna.Trebuie să înțelegem că printr-un efort internațional, printr-o colaborare între toate statele lumii, o colaborare fără precedent, prin cercetare medicală avansată, azi suntem martorii unui progres științific, unui progres medical prin care un vaccin a dovedit că îndeplinește toate standardele de siguranță, de calitate și eficacitate. Din 27 decembrie, putem începe campania de vaccinare”,declara vineri Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19.
Tot el, preciza sâmbătă că, „în momentul de față sunt foarte puține contraindicațiilegate de vaccinare”.
„Fiecare ezitare, fiecare întrebare, fiecare reticenţă este absolut legitimă, important este să fim suficient de capabili noi să oferim răspunsurile necesare fiecărei persoane. Trebuie să avem încredere în personalul medical, să discutăm cu medicii de familie, să discutăm cu medicii care cunosc istoricul nostru medical pentru a putea lua cea mai bună decizie vizavi de indicaţia de vaccinare. Din punctul nostru de vedere, în momentul de faţă, sunt foarte puţine contraindicaţii legate de vaccinare. Or, din acest punct de vedere cred că doar comunicarea şi informarea sunt căile potrivite prin care fiecare persoană poate să ia decizia cea mai bună, care să îi asigure protejarea sănătăţii lui, a familiei, a celor dragi şi a comunităţii în general”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.