IICCMER, despre achitarea torționarilor disidentului Gheorghe Ursu: „Exonerează de responsabilitate juridică pe toți cei care au comis crime și ilegalități în timpul regimului comunist, lovind în valorile fundamentale ale statului de drept”

IICCMER critică dur decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la cazul Gheorghe Ursu precizând că magistrații au reabilitat regimul totalitar și că decizia lor reprezintă un pericol la adresa democrației și a statului de drept:

„Exonerarea de responsabilitate juridică a membrilor aparatului de securitate direct și indirect implicați în asasinarea disidentului Gheorghe Ursu lovește în fundamentele morale ale societății, reprezintă un pericol la adresa statului de drept și se situează în contradicție flagrantă cu adevărul istoric. Ea creează premisele impunității celor care au fost implicați în crimele politice ale regimului comunist și fragilizează cultura democratică din România, deschizând larg calea reabilitării regimului totalitar.

Deși susține că se întemeiază pe prevederile legilor, codurilor și convențiilor internaționale la care inclusiv România a aderat, în diverse perioade, decizia Înaltei Curți pleacă de la premise discutabile și care nu se verifică factologic”.

Eveniment - 13 nov, 18:37

Surse: Fiica lui Ioan Crișan și cei doi presupuși complici au fost arestați preventiv, în dosarul uciderii omului de afaceri din Arad. Din completul de la Înalta Curte a făcut parte și Lia Savonea

IICMER critică motivarea Instanței, precizând că Inginerul Gheorghe Ursu a fost doar una dintre persoanele aflate la acea vreme în conflict cu statul totalitar.

“Prin curajul și onestitatea opiniilor sale, el a fost un adevărat purtător de cuvânt al atitudinilor protestatare din țară de la acea vreme. Așa cum se arată și în propunerea de arestare a acestuia, întocmită de Șeful Direcției a II-a a Securității, general-maior Macri Emil, și șeful Direcției a VI-a, colonel Vasile Gheorghe, la 30 ianuarie 1985, regimul se temea de efectul de contagiune al opiniilor și acțiunilor sale, deci tocmai de pericolul transformării protestului său individual într-unul colectiv. În referatul citat se arată că inginerul Gheorghe Ursu își făcea cunoscute convingerile în cadrul unui grup de persoane. Raportul Securității consemnează: „În atelierul de proiectare, în care își desfășoară activitatea, împreună cu alte persoane, a colportat știrile postului de radio autointitulat «Europa Liberă», instigând la audierea acestuia, ca sursă de informare asupra realităților din țara noastră”.

În același document se mai arată că: „Întrucât cel în cauză întreține legături apropiate cu unii scriitori, care se află în atenția organelor de securitate pentru concepțiile lor dușmănoase, urmează ca în cercetări să se clarifice și natura relațiilor cu aceștia. Acest mod de finalizare a cazului a fost stabilit în urma analizei efectuată, în cadrul prevăzut de ordinele în vigoare și cu acordul Direcției Procuraturilor Militare”.

Inginerul Gheorghe Ursu se afla în conflict deschis cu regimul, ca urmare a acțiunilor sale politice de protest, fapt recunoscut de statul comunist în documentele sale oficiale. În același raport se arată: „Ursu Gheorghe-Emil a desfășurat o intensă activitate de propagandă dușmănoasă prin acțiuni directe sau prin intermediul unor oficine de propagandă reacționară din străinătate”.

O altă afirmație a instanței, potrivit căreia opiniile victimei despre regimul comunist și conducerea de stat și de partid „nu au fost făcute publice, iar arestarea sa nu a fost dispusă de organele statului pentru opiniile pe care le-a consemnat în jurnalul său intim, ci pentru o infracțiune de drept comun”, este contrazisă în totalitate de dovezile directe și indirecte. Astfel, ofițerul de securitate însărcinat cu supravegherea ISLGC, Dumitraciuc Ion, consemna într-un raport înaintat către superiori: „La data de 22 decembrie 1984, o sursă a organelor noastre ne-a înmânat un jurnal intim al numitului Ursu Gh., jurnal în care acesta a consemnat și anumite aprecieri cu un profund conținut dușmănos. Ursu Gh. avea făcute însemnări calomnioase la adresa conducătorului partidului și statului nostru”. Raportul ofițerului de securitate nu pomenește nimic despre o presupusă activitate infracțională de drept comun a inginerului Gheorghe Ursu, aceasta fiind invocată ulterior de către Securitate pentru a masca represiunea din motive politice împotriva sa. De altfel, la 30 ianuarie 1985, așa cum se arată mai sus, Securitatea a dispus arestarea inginerului Gheorghe Ursu, invocând opiniile critice ale acestuia la adresa regimului și pericolul contagiunii acestora în rândul grupului cu care Gheorghe Ursu comunica în mod curent. Ca prim motiv pentru arestarea inginerului Gheorghe Ursu, Securitatea invoca pericolul reprezentat de jurnalul disidentului. „De mai mulți ani, se arată în propunerea de arestare, inginerul Ursu Gheorghe Emil ține în vederea publicării un jurnal în care, pe parcursul timpului a făcut numeroase consemnări ce denigrează realitățile din țara noastră, politica internă și externă a statului român, inserând și comentarii dușmănoase din emisiunile postului de radio autointitulat Europa Liberă. Însemnările mai conțin și grave manifestări de calomniere și defăimare a conducerii de partid și de stat”.

Potrivit IICMER, decizia instanței creează normă și exonerează de responsabilitate juridică pe toți cei care au comis crime și ilegalități în timpul regimului comunist, lovind în valorile fundamentale ale statului de drept. Sunt puse astfel în pericol efectele juridice pozitive create de condamnarea foștilor comandanți de penitenciare comuniste, Alexandru Vișinescu și Ioan Ficior, prin eforturile conjugate ale IICCMER și ale sistemului de justiție. O astfel de decizie, devenită „autoritate de lucru judecat”, distruge fundamentul legal al investigării crimelor și abuzurilor săvârșite de membrii aparatului represiv și de ceilalți reprezentanți ai statului totalitar comunist.

“Reabilitarea regimului comunist din perioada 1965-1989, în baza falsului motiv că în timpul lui Nicolae Ceaușescu nu s-a mai practicat represiunea de masă, atrage după sine reabilitarea totalitarismului comunist pe tot parcursul existenței sale. Exact în ziua în care informatoarea Securității a transmis ofițerului de legătură jurnalul inginerului Gheorghe Ursu, la 22 decembrie 1984, șeful Direcției I, general-maior Bordea Aron, își anunța superiorii că nu mai puțin de 334 de foști membri ai partidelor și mișcărilor politice din România interbelică constituiau obiectul diverselor „măsuri informativ-operative”. Era vorba despre 17 ingineri, 20 de profesori, 25 de juriști, 8 medici, 8 preoți, 52 de funcționari, 136 de muncitori și tehnicieni și 68 de țărani. Dintre aceștia, 73 de persoane erau „lucrate prin dosare de urmărire operativă”, 186 se aflau în „supraveghere prioritară” și 13 în „supraveghere informativă”, cu scopul documentării „manifestărilor ostile” la adresa regimului”

IICMER mai precizează că așa cum reiese din documentele Securității din anii 80, nu există diferențe fundamentale între perioadele în care la conducerea Partidului Muncitoresc Român/Partidului Comunist Român s-au aflat Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu. Doctrina politică și ideologia oficiale nu au cunoscut schimbări importante, aparatul de represiune și control a îndeplinit aceleași funcții, iar consolidarea dictaturilor personale ale lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu s-a sprijinit pe elitele politice formate odată cu instaurarea comunismului în România, la sfârșit celui de-al Doilea Război Mondial.

“Considerăm că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție creează contextul unei adânci reflecții cu privire la evaluarea critică a întregului trecut totalitar, ca fundament al culturii democratice contemporane. IICCMER pledează pentru schimbări în procesul de formare și instrucție a viitorilor magistrați și avocați, prin introducerea în programele de studiu atât ale facultăților de drept, cât și ale Institutului Național al Magistraturii a unor cursuri privind justiția de tranziție și istoria regimurilor totalitare. Astfel de cursuri, pentru care există un solid suport documentar și interpretativ, acumulat în deceniile scurse de la căderea comunismului, trebuie să fie o componentă de bază a culturii juridice democratice a viitorilor magistrați și avocați, reprezentând totodată o frână în calea încercărilor de ocultare a crimelor regimurilor totalitare. Ne exprimăm deplina disponibilitate de a contribui direct la formarea unei platforme publice de natură să pună la dispoziția celor în drept să decidă conținuturile și expertiza necesare implementării unui astfel de proiect educațional”.