Proprietarii de terenuri sunt avertizați că incendierea vegetației este sancționagtă cu amenzi uriașe, în contextul în care doar în ultimele 24 de ore au avut loc 140 de incendii de vegetație:
„În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat aproximativ 140 de incendii de vegetaţie, iar peste 300 de hectare de teren au fost mistuite, fiind necesară intervenţia a sute de pompieri pentru a stinge flăcările”, a informat, marţi, IGSU, într-o postare pe Facebook.
Nerespectarea prevederilor legale se sancţionează cu amenzi de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.
„Trebuie să reţineţi că au fost situaţii când, în urma unor astfel de incendii, din cauza propagării focului sub acţiunea vântului şi pe fondul temperaturilor ridicate, s-au înregistrat victime omeneşti şi importante pagube materiale. Totodată, nu trebuie omis faptul că aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere şi ele soldate cu victime, ca urmare a scăderii vizibilităţii pe drumurile publice”, a subliniat IGSU.