IGPR: Omar Hayssam, transferat într-o unitate din cadrul ANP

Publicat: 23 07. 2013, 12:04

Omar Hayssam a fost transferat, marți, dintr-un centru de reţinere şi arest preventiv al Poliţiei Române într-o unitate din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a anunţat, marţi, IGPR. 

„Reamintim faptul că acesta s-a aflat, din data de 19 iulie a.c., în custodia Poliţiei Române, fiind introdus într-un Centru de Reţinere şi Arest Preventiv pe baza celor trei mandate de executare a pedepsei cu închisoare emise pe numele său. Acesta a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru bancrută frauduloasă în iunie 2010, la 20 de ani închisoare pentru acte de terorism în octombrie 2012 şi la 16 ani închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni în noiembrie 2012”, se arată în comunicatul IGPR.

Potrivit sursei citate, Omar Hayssam s-a aflat, din 19 iulie, în custodia Poliţiei Române, fiind introdus într-un centru de reţinere şi arest preventiv pe baza celor trei mandate de executare a pedepsei cu închisoare emise pe numele său.

Tribunalul București va dispune citarea lui la locul de detenție, iar la noul termen din 31 iulie acesta va fi adus în fața judecătorilor. (Detalii AICI)

Omar Haysaam are la activ trei condamnări definitive, la 20 de ani, 16 ani și, respectiv, trei ani, pentru răpirea celor trei jurnaliști, înșelăciune în cazul ”Volvo” și fraude în cauza ”Foresta Nehoiu”. În plus, sirianul este judecat în alte două dosare, pentru fuga din România și pentru delapidare.