Ieftinirea laptelui anunţată de la 1 mai nu se vede în magazine. Care este explicaţia

Publicat: 01 05. 2023, 16:49
Actualizat: 01 05. 2023, 16:49
Sursa foto: Shutterstock

Deși Guvernul și Consiliul Concurenței au anunțat că prețul laptelui la raft va scădea începând de luni cu 20%, potrivit unei înțelegeri cu retailerii, în magazine această ieftinire întârzie să apară. Prețurile sunt în continuare ridicate, fără nicio schimbarea.

Despre acest lucru, Consiliul Concurenței spune că va mai dura o perioadă până când măsura va fi aplicată:

„Pe parcursul lunii mai vom vedea reduceri substanţiale, la raft, ale preţurilor laptelui proaspăt, având în vedere că retailerii ne-au confirmat participarea la acordul voluntar.

Posibil să dureze câteva zile până când această măsură se va aplica în toate magazinele, ţinând cont că trebuie renegociate contractele cu fiecare producător şi epuizate stocurile existente”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele autorităţii de concurenţă, potrivit Antena3.ro.

Retailerii din România au fost de acord să reducă preţul laptelui de provenienţă românească, din 1 mai, cu minim 20%, pe o perioadă de şase luni.

Prețul laptelui se reduce cu cel puțin 20%, de la 1 mai

Toţi retailerii din România au fost de acord să reducă, în mod voluntar, cu minimum 20%, preţul laptelui de provenienţă românească, de la 1 Mai, pentru o perioadă, iar în perioada următoare vor negocia cu fiecare procesator cu care colaborează, a anunţat Consiliul Concurenţei.

Astfel, reducerea de cel puţin 20% a preţului la raft se va aplica laptelui de provenienţă românească, care costă în prezent peste 7 lei/litru, fără să fie inclus în vreo promoţie, şi se va împărţi între retaileri (minimum 10%) şi procesatori (minimum 10%).

„Pe parcursul lunii mai vom vedea reduceri substanţiale, la raft, ale preţurilor laptelui proaspăt, având în vedere că retailerii ne-au confirmat participarea la acordul voluntar. Posibil să dureze câteva zile până când această măsură se va aplica în toate magazinele, ţinând cont că trebuie renegociate contractele cu fiecare producător şi epuizate stocurile existente. Ne aşteptăm că, în cele şase luni, cât este valabil acordul, să crească consumul. În plus, prognozele economice indică faptul că inflaţia se va reduce, iar astfel nu vom mai înregistra creşteri atât de mari ale preţurilor alimentelor”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele autorităţii de concurenţă.