Ideologul lui Putin, la Bucureşti: Ce le-a spus Dughin românilor despre propaganda sorosistă, daci şi „prietenia“ cu Moscova
Aleksandr Dughin, filosof rus despre care se spune că este unul dintre intelectualii apropiaţi Kremlinului, a „descălecat“ la Bucureşti pentru a-şi lansa cartea „Destin Eurasianist“, în limba română. În faţa unei adunări formate în general din persoane de vârsta a treia, Dughin a vorbit despre „pericolul“ propagandei sorosiste, originile dacice ale românilor, dar mai ales cum România, la fel ca Rusia, trebuie să rămână conservatoare şi ataşată ortodoxismului, relatează – pe alocuri romanțat – Adevărul.
Zeci de persoane de vârsta a treia, câțiva de tineri şi ceva jurnalişti, s-au strâns miercuri seară să-l asculte filosoful și geopoliticianul Aleksandr Dughin la lansarea noii sale cărţi. Dacopaţi, ezoterişti sau adepţi ai măreţiei Rusiei, „ajunsă la acest nivel şi cu ajutorul unor români ca Dimitrie Cantemir“, şi-au făcut zeci de fotografii cu Dughin înainte de lansare.
Filosoful rus i-a invocat pe Mircea Eliade, Lucian Blaga, Nicolae Iorga sau Nae Ionescu în contextul dialogului cultural şi istoric dintre România şi Rusia, recunoscând că la nivel politic rușii au comis "multe greşeli în relaţia cu România".
Și totuși, "Eu sunt patriot rus şi-l susţin pe Putin, dar şi noi detestăm anumite lucruri din Rusia. Detestăm corupţia.A fi patriot rus nu înseamnă a aproba tot. Lucrurile stau cam aşa şi în România. Trebuie să criticaţi, să vă revoltaţi pentru a corecta situaţia“, a subliniat Dughin.
Ajuns la capitolul globalizare, Dughin l-a pus pe afaceristul George Soros la loc de "cinste".
„Viziunea asupra lumii coincide la Vladimir Putin şi Donald Trump. Aceasta se deosebeşte de UE, nu de a europenilor. Deosebirea e între ceea ce gândesc elitele şi popoarele. Ce vedem acum e un proiect de lichidare a identităţilor colective. De exemplu: are loc pierderea identităţii religioase şi dispariţia religiei. Ori, aşa ceva nu cred că trebuie să aibă loc.
„Oamenii au dreptul să creadă în ce vor. Globalizarea înseamnă sfârşitul statelor naţionale. Nimicind religia, popoarele, statele, globalizarea mai are în final două sarcini: nimicirea identităţii de gen şi umilirea omului“ – a punctat filosoful rus exemplificând negativ cu Soros și pozitiv cu Trump.
„Dacă nu vrei să fii gay înseamnă că nu eşti suficient de progresist. În Rusia, Putin e susţinut pentru că nu a vrut acest trend. Acelaşi fenomen e şi în SUA. Trump a dus globalizarea în mlaştină. Globalizarea e peste tot, dar voi sunteţi cei care puteţi spune da sau nu“, a continuat rusul. Apoi a echivalat subtil globalizarea cu extinderea NATO…
Cum cineva din sala a scăpat o întrebare despre daco-geți, Dughin a perorat aproape o oră pe această temă, mereu alimentată de public. Răspunsurile sale despre daci, inspirate în mare măsură pe tezele volumului „Dacia hiperboreană“ a lui Vasile Lovinescu, nu i-a mulţumit însă pe spectatorii chitiți pe acest subiect.