Idei de amenajare sub scară

Idei de amenajare sub scară

Vrei să maximizezi spațiul din locuință și să te bucuri de avantajele unor proiecte case moderne? Dacă îți dorești să îmbini utilul cu plăcutul, poți profita de spațiul rămas sub scara interioară. Este o modalitate numai bună de a armoniza efectul vizual, dar și de a echilibra integrarea elementelor de design.

Te întrebi care sunt cele mai recomandate sfaturi? Ia-ți doza de creativitate din rândurile de mai jos!

Cum poți amenaja spațiul de sub scară?

Spațiul de sub scară este lăsat de majoritatea nefolosit, însă are un rol foarte practic în organizarea generală a designului. Odată fructificat la maximum, poate reda armonia vizuală a unor proiecte case mici.

Iată care sunt cele mai apreciate idei de către designerii de interior:

  • Birou sau spațiu de lucru – Dacă nu ai suficient spațiu pentru a trasa un birou într-o încăpere separată, profită de spațiul rămas sub scară. Montează un birou pliabil sau o masă de mici dimensiuni pentru a crea un colț funcțional. Aici îți vei putea desfășura activitățile profesionale sau responsabilitățile zilnice.
  • Bibliotecă – În cazul în care ai prea multe cărți și nu mai știi unde să le depozitezi, o bibliotecă suplimentară este exact ce ai nevoie. Tocmai pentru că se află sub scară îți oferă posibilitatea de a găsi rapid cartea pe care îți dorești să o lecturezi. Pentru un plus de personalizare nu ezita să integrezi și fotografii de familie sau decorațiuni handmade.
  • Spațiu pentru depozitare – Folosește spațiul de sub scară pentru depozitarea obiectelor. Poți adăuga sertare sau dulapuri cu uși pentru a organiza eficient lucrurile și a păstra camera ordonată. Este ideea potrivită în cazul unor proiecte case mici în pas cu tendințele.
  • Loc pentru animalele de companie – Dacă ești un adevărat iubitor de animale cu siguranță cauți mereu modalități prin care să le asiguri tot confortul. Spațiul de sub scară poate deveni un culcuș pentru câini sau pisici și poate fi decorat în ton cu personalitatea animăluțului.
  • Spațiu de joacă pentru copii – Încă puțin și sezonul aventurilor în natură se termină. Însă, micuții au nevoie să exploreze și să se bucure de momente distractive chiar și pe timp de iarnă. Nu ezita, așadar, să faci câteva schimbări în amenajarea locuinței. Sub scară adaugă fotolii confortabile, măsuțe de activități și rafturi cu jucării.
  • Loc pentru relaxare – Creează un loc numai al tău, în care să te retragi ori de câte ori simți că oboseala și factorii de stres își spun cuvântul. Integrează o canapea cu perne confortabile, lumini ambientale pentru citit și un covor pufos. Tot aici poți crea un colț de meditație sau yoga. Adaugă decorațiuni în stil feng shui și lasă-te purtat/ă de farmecul unor proiecte case în care predomină armonia. Nu uita de flori și nuanțele pozitive de verde.

Amenajare sub scară – care sunt avantajele?

Nu te-ai hotărât încă în privința amenajării sub scară? Ei bine, printre avantajele de care te vei bucura se numără:

  • Utilizarea eficientă a spațiului – Amenajarea sub scară te poate ajuta să valorifici fiecare centimetru al locuinței.
  • Crearea unui colț personalizat – Astfel, vei reuși să aduci o notă familiară spațiului.
  • Optimizarea depozitării – Gata cu problemele aferente depozitării ineficiente! Locul de sub scară poate fi utilizat pentru a stoca obiecte cum ar fi cărți, haine sau echipament sportiv.

Bucură-te de eficiența soluțiilor ingenioase!

Urmăriți B1TV.ro și pe
`