ICR: PSD din 2012 anulează soluțiile PSD din 2003. Dorința de politizare este evidentă

ICR: PSD din 2012 anulează soluțiile PSD din 2003. Dorința de politizare este evidentă
Foto: icr.ro

Institutul Cultural Român (ICR) trage un semnal de alarmă cu privire la dorinţa Guvernului USL, în frunte cu social-democratul Victor Ponta, de a politiza instituţia, prin modificarea unei legi pe care, în mod paradoxal, tot PSD a formulat-o, pe vremea când preşedinte era Ion Iliescu şi premier Adrian Năstase. Într-un comunicat de presă, conducerea ICR susţine că măsura luată de USL va duce la distrugerea autonomiei instituţiei şi, implicit, va afecta întreaga cultură română. 

Institutul Cultural Român este o instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, care funcţionează în prezent sub autoritatea preşedintelui, şeful statului fiind preşedintele de onoare al Institutului. Guvernul a decis, însă, în urmă cu două zile, printr-o ordonanţă de urgenţă, ca ICR să treacă în subordinea Senatului.

„Această Ordonanță de urgență modifică Legea 356/2003, prin care se stipula că ICR funcționează sub autoritatea Președintelui României. În 2003, președinte al României era Ion Iliescu, iar Guvernul PSD (premier Adrian Năstase), care a compus și votat Legea 356, considera că funcționarea ICR sub autoritatea șefului statului constituie o garanție a autonomiei și nepolitizării ICR. Astăzi, tot un guvern PSD (condus de pupilul premierului de atunci), consideră că, dimpotrivă, funcționarea ICR sub autoritatea șefului statului constituie o politizare a Institutului.”, se arată în comunicatul emis de conducerea ICR. 

„Din două una: fie soluția PSD inițială era menită din capul locului să politizeze Institutul și acum PSD e nemulțumit că politizarea nu se mai face în sensul dorit de el, deoarece președinte nu mai este Ion Iliescu, ci Traian Băsescu; fie soluția inițială era bună, pentru că scotea efectiv Institutul de sub influența politicii, dar acum PSD dorește să renunțe la ea, deoarece vrea cu toată tăria să politizeze activitatea ICR.”, continuă oficialii instituţiei. 

„Concluzia este că Guvernul USL dorește cu atâta urgență să modifice Legea pe care singur a creat-o în 2003, deoarece știe că legal, în actuala formulă legislativă, nu poate dispune politic de ICR. Or, singura urgență care justifică această ordonanță de urgență este setea de subordonare politică cât mai rapidă a tuturor entităților care mai sunt încă autonome față de puterea USL. Drept urmare, PSD din 2012 anulează soluțiile PSD din 2003, cu argumentul că soluția din 2003 ar politiza, iar soluția de acum ar depolitiza. Vede oricine că, oricare ar fi adevărul, PSD a greșit cel puțin o dată. Însă, spre deosebire de 2003, în 2012 dorința de a politiza ICR este evidentă.”, se mai arată în comunicatul ICR. 

Conducere instituţiei mai susţine că deciziile Biroului Permanent al Senatului nu pot fi decât politice, reflectând echilibrul politic la zi din interiorul Biroului”. În concluzie, susţin cei de la ICR, succesul internaţional de care se bucură în prezent instituţia „cade victimă setei de putere imediate şi cu orice preţ a Guvernului USL, oricine se va afla în continuare la conducerea ICR. 

„Dar adevărata victimă, cum se va vedea foarte curând, este cultura română, sunt actorii și operatorii culturali români; nu în ultimul rând, imaginea culturii noastre în lume, față de partenerii pe care conduita ICR din 2005 încoace i-a convins că se poate, că România poate fi un partener serios, creativ și, din punct de vedere instituțional, fiabil. Ei bine, Guvernul USL le va demonstra că nu se poate. Vom reveni la ce am fost, și chiar mai rău decât atât.”, conchide conducerea ICR.

Citeşte AICI comunicatul integral emis de ICR
 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)