ICOANA FĂCĂTOARE de minuni a Maicii Domnului a fost expusă CREDINCIOȘILOR! Ce rugăciune trebuie să spui pentru a scăpa de BLESTEME

ICOANA FĂCĂTOARE de minuni a Maicii Domnului a fost expusă CREDINCIOȘILOR! Ce rugăciune trebuie să spui pentru a scăpa de BLESTEME

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam, din judeţul Galaţi, a pornit, marţi, în pelerinaj către Slobozia, unde va depusă spre închinare la străvechiul aşezământ monahal „Sfinţii Voievozi” din localitate, se arată într-o informare transmisă de biroul de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

„În ziua sărbătorii hramului Mănăstirii ‘Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil’ din Slobozia, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos se va afla la această mănăstire din Câmpia Bărăganului în comuniune liturgică cu Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor.

Icoana de la mănăstirea Adam va aduce bucurie şi mângâiere slujitorilor şi credincioşilor Eparhiei Sloboziei şi Călăraşilor în perioada 5-11 noiembrie”, se precizează într-un comunicat de presă.

PANICĂ ÎN LUMEA MANELELOR! FLORIN SALAM, FĂRĂ SUFLARE PE TREPTELE UNUI BLOC! MANELISTUL A CEDAT ÎN VĂZUL TUTUROR (GALERIE FOTO)

Potrivit sursei citate, arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian, împreună cu angajaţii clerici şi mireni din cadrul Centrului eparhial al Eparhiei Dunării de Jos, s-au închinat şi au condus Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam către delegaţia eparhială.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`