ÎCCJ sesizează CCR cu privire la suspendarea urmăririi penale a preşedintelui, în dosarul Gabrielei Firea

Publicat: 20 06. 2014, 15:55

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, vineri, sesizarea CCR privind suspendarea urmăririi penale a preşedintelui Traian Băsescu, din motive de imunitate, în dosarul în care senatorul Gabriela Firea a reclamat că a fost şantajată de şeful statului.

Instanţa supremă a admis cererea formulată de senatorul PSD Gabriela Firea privind sesizarea Curţii Constituţionale.

Astfel, a fost reclamată neconstituţionalitatea dispoziţiilor articolului 312, alineatul 2 din Codul de procedură penală, care prevede că „suspendarea urmăririi penale se dispune şi în situaţia în care există un impediment legal temporar pentru punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană”.

Sesizarea excepţiei de neconstituţionalitate a fost ridicată de avocaţii Gabrielei Firea, în raport de faptul că preşedintele beneficiază de imunitate.

Instanţa supremă a stabilit următorul termen în dosar la 24 iulie.

În 28 mai, avocatul senatorului PSD Gabriela Firea, Lucian Bolcaș, a depus o plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce Parchetul instanţei supreme a decis suspendarea anchetării președintelui Traian Băsescu „pentru calomnie”.

Potrivit apărătorului Gabrielei Firea, imunitatea preşedintelui nu trebuie să încalce egalitatea în drepturi a cetăţenilor unui stat democratic.

Scandalul Băsescu – Firea a început după ce preşedintele, referindu-se la senatorul PSD, a spus că şi acum poate spune că aceasta este „o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist”. „Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”, a spus şeful statului.

Preşedintele Traian Băsescu a mai declarat că senatorul PSD Gabriela Firea este „o şantajistă de profesie”.