ÎCCJ, reacție după mesajele lui Dăncilă și Carmen Dan: Ne îndoim de sinceritatea îndemnului la cumpătare
Înalta Curte reacționează după mesajele de susţinere pentru Liviu Dragnea în urma condamnării acestuia la trei ani și șase luni de închisoare cu executare, în primă instanță.
Printre cele care și-au exprimat sprijinul pentru liderul PSD s-au numărat premierul Viorica Dăncilă și ministrul de Interne Carmen Dan.
Referindu-se la mesajul transmis de Carmen Dan care a îndemnat la cumpătare după decizia instanței, reprezentanții Curții Supreme precizează că apreciază acest apel, dar se îndoiesc „de sinceritatea unui astfel de demers atunci când el este dublat de afirmaţii potrivit cărora este evident că hotărârile au fost politizate sau reprezintă un răspuns vindicativ la presiunea străzii”, se arată într-un comunicat al ÎCCJ, citat de Știripesurse.ro.
„Cumpătarea, atunci când este vorba de hotărâri judecătoreşti, presupune cunoaşterea aprofundată a procedurilor judiciare, dar, mai ales, a motivării hotărârii judecătoreşti în discuţie”, precizează reprezentanții ÎCCJ.
„Potrivit art. 126 alin. 1 din Constituţia României, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Prin urmare, respectarea Constituţiei şi a principiului separaţiei puterilor în stat impune ca justiţia să se realizeze numai în sala de judecată şi numai în baza dispoziţiilor constituţionale ale legii. Derularea procedurilor judiciare într-un stat de drept presupune faptul că judecătorii sunt singurii în măsură să se pronunţe asupra temeiniciei unei acuzaţii, în baza probelor aflate la dosar, dar şi faptul că orice analiză asupra celor statuate în primă instanţă nu poate fi realizată decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege”, se mai arată în comunicatul citat.
Astfel, ÎCCJ apreciază că membrii Guvernului sau ai Parlamentului nu pot aprecia dacă o hotărâte judecătorească va fi menținută sau nu în căile de atac.
”De aceea, membrii executivului sau legislativului nu au căderea să aprecieze în ce măsură o hotărâre judecătorească va fi menţinută sau nu în căile de atac şi nici nu au competenţa legală de a constata că aplicarea legii este sub influenţa arbitrariului, toate aceste competenţe aparţinând instanţelor de control judiciar sau Inspecţiei Judiciare, atunci când există indicii că s-ar fi săvârşit o abatere disciplinară.
Înalta Curte a apreciat întotdeauna libertatea de exprimare dar reaminteşte că, potrivit jurisprudenţei CEDO, libertatea de exprimare nu are caracter absolut nici măcar atunci când este vorba de justiţie.
De aceea, a susţine că Înalta Curte a încălcat deciziile Curţii Constituţionale înainte de a cunoaşte conţinutul şi raţionamentul logico-juridic al hotărârii nu poate sluji în nici un fel la corecta informare a publicului şi este de natură a arunca îndoiala şi neîncrederea asupra actului de justiţie”, au mai transmis reprezentanții ÎCCJ.