ICCJ: Mircea Cosma va fi cercetat în continuare în stare de libertate sub control judiciar
Mircea Cosma rămâne sub control judiciar, potrivit unei decizii luate, marți, de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Aceştia au judecat contestaţia procurorilor la decizia de a-l cerceta pe Mircea Cosma sub control judiciar, relatează B1 TV.
Şeful CJ Prahova este urmărit penal in libertate pentru trafic de influenţă, deşi procurorii anticorupţie au cerut arestarea preventivă a acestuia.
Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, dar şi directorul executiv al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, Daniel Alixandrescu, au fost reţinuţi marţea trecută de procurorii DNA pentru trafic de influenţă (trei acte materiale), respectiv pentru luare de mită (trei acte materiale) precum şi abuz în serviciu (trei acte materiale).
În acelaşi dosar, este vizat și Vlad Cosma, fiul preşedintelui CJ, protejat de Camera Deputaților care nu a admis ridicarea imunității acestuia.