ÎCCJ judecă procesul privind declararea lui Carol Mircea drept fiul legitim al Regelui Carol al II-lea

Publicat: 08 11. 2011, 08:42
Foto: ziare.com

Emoţii pentru Casa Regală a României. Marți, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va judeca procesul prin care se cere aprobarea deciziei unei instanţe străine şi recunoaşterea şi în România a lui Carol Mircea, tatăl Prinţului Paul, drept fiul legitim al lui Carol al II-lea, informează EVZ.

O hotărâre în acest sens a fost dată în 1955, de o instanţă supremă portugheză, iar apoi, magistraţii din Franţa şi Marea Britanie au acceptat decizia, dar Casa Regală a contestat-o.

Miza procesului este mare: dacă hotărârea va fi ratificată de magistraţii români, se schimbă ordinea la împărţirea moştenirii regale, din care Prinţul Paul ar primi 62,5%.

În anii ’50 şi ’60, tribunalele din trei state europene au decis ca averea Regelui Carol al II-lea al României să fie împărţită în mod egal între cei doi fii ai săi, Carol Mircea şi Mihai, fiecăruia revenindu-i 37,5% – şi ultima sa soţie, Elena Lupescu, care ar fi avut dreptul la 25%. Ulterior, Prinţului Paul, fiul lui Carol Mircea, i-a revenit şi partea moştenită de văduva Regelui. În total, 62,5% din averea Casei Regale.

În 12 iulie 2010, Regele Mihai a pierdut ultima dată în faţa Prinţului Paul de România, magistraţii Curţii de Apel respingând ca nefondat recursul împotriva unei decizii a judecătorilor Tribunalului Teleorman, care recunoscuse hotărârea instanţei lusitane.

Prințul Paul a declarat că nu-și dorește să devină capul Casei Regale, iar dacă decizia magistraților îi va fi favorabilă, vrea să doneze partea sa, 62,5% din Castelul Peleș, României.