ÎCCJ a decis: Mazăre stă încă 30 de zile la Beciul Domnesc. Decizia nu este definitivă
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis miercuri prelungirea arestării preventive pentru 30 de zile față de primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre, decizia nefiind definitivă, informează Agerpres.
Aceeași decizie s-a luat și în cazul omului de afaceri Sorin Strutinsky, arestat preventiv pentru complicitate.
Radu Mazăre se află în arest preventiv din data de 2 aprilie, el fiind cercetat pentru trei infractiuni de luare de mita, doua de conflict de interese si abuz in serviciu.
Potrivit DNA, în perioada 2006-2009, Radu Mazăre, cu ajutorul lui Sorin Strutinsky, a solicitat și primit aproximativ 2 milioane de euro de la reprezentanții a două societăți comerciale, în scopul facilitării emiterii documentațiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenționau să le dezvolte în Constanța.
Procurorii au constatat că, în ambele cazuri, au fost obținute foloase atât pentru sine, prin societatea pe care o controla și cu care Radu Mazăre s-a aflat în raporturi comerciale în ultimii 5 ani, înainte de comiterea faptei, cât și pentru Sorin Strutinsky.