Iași: Un băiat de 14 ani a ajuns la spital în comă alcoolică şi în şoc hipotermic

Iași: Un băiat de 14 ani a ajuns la spital în comă alcoolică şi în şoc hipotermic

Un adolescent de 14 ani, din Iaşi, a ajuns la spital în comă alcoolică şi în şoc hipotermic după ce a muncit cu ziua prin sat. El le-a spus medicilor că a dat la zăpadă şi a fost răsplătit cu alcool, în loc de bani.

Câteva ore mai târziu însă medicii au aflat că tânărul a băut ca să se încălzească şi, de teamă să nu fie certat de părinţi, a inventat povestea cu băutura primită pentru munca prestată.

Adolescentul a fost adus la spital de un echipaj al ambulanţei cu o temperatură a corpului de 31 de grade, şi mirosind puternic la alcool. În camera de gardă a fost diagnosticat cu hipotermie şi comă alcoolică de gradul doi.

Când şi-a revenit în simţiri şi a fost întrebat ce a băut şi de unde avea alcool, tânărul le-a povestit medicilor că a dat zăpada din curţile vecinilor, în schimbul băuturii. Cadrele medicale au alertat imediat asistenţii sociali. Vecinii băiatului nu au recunoscut acest lucru.

Presat de declaraţiile vecinilor, adolescentul a recunoscut că a băut ţuică pentru a se încălzi, dar s-a temut de părinţii lui, aşa că a preferat să dea vina pe altcineva. Angajaţii direcţiei de asistenţă socială şi Protecţia Copilului au deschis o anchetă în acest caz.

Adolescentul a fost stabilizat de medici, dar va mai rămâne internat timp de câteva zile, pentru supraveghere.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`