Iași: Studentul acuzat că și-a înjunghiat doi colegi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Publicat: 11 11. 2015, 20:02
Foto: agentia.org

Studentul din Iaşi acuzat că şi-a înjunghiat doi colegi, din care unul a murit, apoi a dat foc camerei de cămin în care se aflau aceştia a fost arestat preventiv pe 30 de zile.

Tânărul este acuzat pentru omor și tentativă de omor, deși el se declară nevinovat, scrie Mediafax.

Decizia Tribunalului Iaşi poate fi contestată în 48 de ore la Curtea de Apel Iaşi.

Aurelian Giosan a fost prins de către poliţişti marţi dimineaţă, în municipiul Roman, la locuinţa părinţilor săi, el fiind audiat apoi timp de câteva ore.