Iași: Doi profesori universitari au lăsat după ce au murit, prin testament, zeci de mii de euro studenților

Iași: Doi profesori universitari au lăsat după ce au murit, prin testament, zeci de mii de euro studenților
Foto: Pixabay

Constantin Vasilică și Petru Magazin, doi profesori universitari din Iași, au lăsat după ce au murit, prin testament, câte o mie de euro pe an, timp de trei decenii, studenților cu merite deosebite. Amândoi profesorii au predat la Universitatea de Științele Vieții din Iași până după 90 de ani. Sponsorizările lor vor ajunge la universitate, iar apoi la studenți, pentru următorii 30 de ani, informează Pro TV.

Doi profesori universitari le-au lăsat studenților bani, prin testament

La festivitatea de deschidere de la Universitatea de Științele Vieții din Iași, un student a primit o mie de euro, iar ceilalți doi câte cinci sute de euro, sub forma unor burse de merit.

„Îmi voi cumpără câteva cursuri și apoi voi continua la master, bineînțeles”, a susținut Alina Gabriela Trofin, studentă în anul II la Biologie.

Ana-Maria Chirilă s-a numărat și ea printre studenții premiați: „Chiar aveam nevoie pentru a a-mi continua studiile”.

Rectorul universității a spus despre profesorul Constantin Vasilică faptul că „în toată activitatea lui, a avut o mare grijă pentru studenții care proveneau din familii cu probleme financiare, dumnealui venind dintr-o astfel de familie”. Iar Petru Magazin a ținut să ajute șefii de promoție.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:51 - Câte clase are, de fapt, Sorin Bontea. Juratul de la MasterChef a recunoscut totul: „Bucătăria m-a ales pe mine”
18:46 - Lasconi: S-a ajuns la un record istoric de împrumuturi. Ciolacii nu au de gând să oprească această risipă. Dacă îi lăsăm să câștige alegerile, de anul viitor vom avea cu toții taxe și prețuri și mai mari
18:41 - Doi români stabiliți în Italia au fost șocați de prețurile dintr-un supermarket de la noi: „E scump în România, ce să facem, ne descurcăm cum putem”
18:20 - O navă s-a ciocnit cu alte două vapoare în Portul Constanţa. Imagini cu momentul impactului (VIDEO)
18:15 - Elev din Reșița, arestat după ce și-a bătut un coleg. Nu e prima dată când are probleme cu legea
18:15 - Se reduce perioada în care șoferii vor putea circula pe Transalpina. Între ce ore vor avea voie șoferii să circule pe drum
18:05 - O explozie a distrus un bloc din Adjud. O persoană a fost salvată de sub dărâmături de pompieri
17:51 - Guran (PNL), despre legea care-l ajută pe Iohannis să candideze la Senat: „Dacă unei singure persoane i se încalcă un drept, trebuie dată o lege și pentru o singură persoană” (VIDEO)
17:37 - Un polițist din Cluj a fost prins beat la volan. Bărbatul a intrat cu mașina într-un șanț și a refuzat drugtest
17:31 - Laurențiu Gîdei: Cu siguranță, din partea PSD nu se strâng și nu se vor strânge semnături pentru niciun altfel de candidat, exceptând candidații noștri (VIDEO)