Iași: Doi bărbați au ajuns la spital în urma unui schimb de focuri

Iași: Doi bărbați au ajuns la spital în urma unui schimb de focuri

Două persoane, tată și fiu, au ajuns la spital, în noaptea de duminică spre luni, după ce au intrat în curtea unei familii în urma unor neînțelegeri privind un gard. Cei doi au fost împușcați cu un pistol cu bile de cauciuc de un bărbat.

“E vorba de un conflict mai vechi pe fondul unor neînțelegeri asupra unui gard care desparte proprietatea celor două familii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Iași, Mădălin Țăranu, citat de Mediafax.

Se pare că bărbatul care a tras înspre cei doi bărbați a încercat să se apare. Potrivit purtătorului de cuvânt, bătrânul deținea legal arma.

Tatăl și fiul implicați în scandal au ajuns în stare gravă la spital.

Șeful UPU Iași, Tudor Ciuhodaru, a declarat că fiul se află în sala de operație, în timp ce tatăl este încă monitorizat.

„Cei doi pacienți, tată și fiu au fost transportați cu ambulanța la Spitalul de Urgență din Copou, în urma unui conflict soldat cu mai multe focuri de armă. Practic cei doi pacienți au ajuns în departamentul de Urgență cu plăgi împușcate multiple, toracice și la nivelul membrelor (…) Cel mai tânăr pacient este în sala de operație. Sperăm ca prin intervenția noastră rapidă să se rezolve și din punct de vedere funcțional aceste leziuni. Tatăl este în continuare monitorizat. Din punct de vedere al evoluției, prognosticul poate să fie oricând întunecat de complicațiile care survin uzual în evoluția oricărei plăgi împușcate”, a declarat Tudor Ciuhodaru.

Împușcături la Iași

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_9688').select();" id="embed_text_9688" />
 

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:58 - Cât de sigur este să mergem cu „ocazia”? Titi Aur oferă sfaturi celor care au acest obicei: „Nu te urca în mașina cuiva pe care nu îl cunoști, este periculos”
23:53 - Un tânăr din Botoșani a fost reținut, după ce a produs un accident rutier. Ce au descoperit polițiștii ajunși la fața locului
23:48 - Funeriu: Candidez la prezidențiale pentru că m-am săturat să aud numai idei periferice / E nevoie de predictibilitate / Partidele acum sunt sisteme defecte, o ditamai coaliție ne pune pe masă moaștele sfântului USL (VIDEO)
23:35 - Un pilot ucrainean de F-16 a stabilit un nou record. Despre ce este vorba
23:30 - Donald Trump amenință Hamas dacă nu eliberează ostaticii deținuți: „Iadul se va dezlănţui în Orientul Mijlociu”
23:08 - Zeci de oameni blocați de trei zile într-un pub din Marea Britanie. Nu pot pleca din cauza zăpezii
23:02 - Poliţişti din întreaga ţară anunță proteste de avertisment din cauza Ordonanței „trenuleț”: „Opriți bătaia de joc la adresa siguranței naționale!”
22:57 - Sebastian Dobrincu în centrul unui scandal din mediul online. Cum a răspuns iubita sa celor care îl acuză
22:44 - Temperaturile ridicate au dus la apariția primilor ghiocei, iar pomii fructiferi au deja muguri mari. Producțiile sunt în pericol
22:21 - Nicușor Dan: Șansele ca PNL și UDMR să sprijine candidatura mea sunt mici / L-aș pune premier pe Ilie Bolojan dacă aș avea garanția că strânge o majoritate parlamentară