Miercuri, în jurul orei 13:30, o bubuitură puternică de o undă de şoc a fost resimţită pe toata raza orașului Iași, dar și în localitățile din apropiere.
”Când s-a produs bubuitura eram în zona Bucium, s-a auzit ca un boom sonic, dar nu a fost în zonă niciun avion capabil să producă acest zgomot. Companiile aeriene care operează la noi au spus că nu au avut nicio problemă, iar singurul avion militar care a survolat aeroportul în această după amiază era unul cu elice, iar acesta nu e supersonic”, ne-a declarat Marius Bodea, directorul Aeroportului Iași, informează Ziarul de Iași.
Locuitorii spun că zgomotul a fost atât de puternic încât geamurile s-au cutremurat.
"Eram în casă, am auzit zgomotul puternic, apoi imediat au început să se zgâlţâie geamurile şi să tremure pământul", explică un ieșean.
Prima ”explicație” a fost că s-ar fi tras rachete antigrindină.
”Nu avem vectori pe Iași. Nu a fost efectuată nicio operațiune. Și chiar dacă ar fi fost nu ar fi produs acest zgomot”, a declarat Valerică Moldoveanu, șeful Centrului Antigrindină de la Dancu.
”Nu am primit niciun apel că s-ar fi întâmplat ceva sau vreo alertă”, au spus reprezentanții ISU.
Polițiștii au precizat că singurele acțiuni derulate de ei sunt niște pregătiri pe care le fac mascații. De asemenea, ei nu au primit apeluri telefonice legate de ciudatul zgomot.
Gina Tiron, șefa Centrului Meteo Moldova, a precizat că nu s-a semnalat niciun fenomen meteo care să fi produs bubuitura.
Reprezentanții Brigada 15 Mecanizată "Podu Înalt"au spus că nu au în derulare niciun exercițiu militar. ”Nu e de la noi”, au spus aceștia.