Iaşi: 14 persoane rănite după ce microbuzul în care se aflau s-a ciocnit cu un TIR

Publicat: 25 06. 2011, 14:30
Foto: smurdgalati.ro

Un număr de 14 persoane au fost rănite uşor sâmbătă în urma unui accident ce s-a produs în zona Podu Iloaiei din Iași, după ce microbuzul în care se aflau pasagerii a intrat în spatele unui TIR, pe drumul european 583.

Microbuzul se deplasa pe ruta Iaşi – Suceava, iar în apropierea localităţii Podu Iloaiei, din judeţul Iaşi, şoferul a pierdut controlul autovehiculului, acesta lovind din spate un tir, care se deplasa regulamentar.

Potrivit agenţilor de poliţie, accidentul s-a produs din cauza nerespectării distanţei între autovehicule. Şoferul microbuzului nu a adaptat probabil viteza în condiţiile carosabilului umed.

În urma impactului, 14 persoane au fost rănite uşor, fiind transportate la spitale din Iaşi cu mai multe echipaje SMURD şi ambulanţe. Coordonatorul SMURD Iaşi a declarat că toţi cei 14 pasageri ai microbuzului au contuzii uşoare și că nimeni nu este în stare de șoc