Ialomița: 4 persoane au murit, iar 14 au fost rănite după ce un microbuz a intrat frontal într-un tir. Trafic blocat pe DN2

Ialomița: 4 persoane au murit, iar 14 au fost rănite după ce un microbuz a intrat frontal într-un tir. Trafic blocat pe DN2
Foto: adevarul.ro

Patru persoane au murit şi 14 au fost rănite, joi dimineaţă, într-un accident petrecut în județul Ialomița, după ce un microbuz a intrat într-un tir staţionat, transmite Mediafax.

Incidentul s-a petrecut pe DN 2 Buzău – Urizceni, în localitatea ialomiţeană Cotorca, la această oră traficul fiind blocat pe un singur sens.

Răniții au fost transportați la mai multe spitale, 8 dintre aceştia ei fiind internaţi la Spitalul Floreasca.

„Trei persoane au decedat pe loc, iar o a patra a murit în ambulanţă în drum spre Spitalul Judeţean de Urgenţă din Buzău. Un alt rănit a fost trimis cu salvarea la spitalul din Buzău, iar zece răniţi au fost trimişi la Spitalul Municipal din Urziceni. Dintre aceştia, o persoană rănită, în stare mai gravă, a fost trimisă cu salvarea la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti”, a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Ialomiţa, Radu Păros.

Două persoane au primit îngrjiri la faţa locului, neavând nevoie să fie transportate la spital.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Ialomiţa, Iulia Fecioru, la locul accidentului s-au deplasat mai multe ambulanţe care au transportat răniţii la spital.

„Din primele noastre date rezultă că microbuzul cu număr de înmatriculare de Galaţi, în care erau probabil 17 persoane, a intrat în coliziune cu un tir de Iaşi, staţionat în afara carosabilului sau pe carosabil, nu ştim exact unde, în acest moment, şoferul autotrenul fiind oprit deoarece avea o defecţiune tehnică, probabil o pană”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Ialomiţa, Iulia Fecioru.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`