Ialomița: 17 sate au rămas izolate din cauza nămeţilor. Sinistrații așteaptă intervenția autorităților
Jandarmii şi pompierii au intervenit, sâmbătă după-amiază, și în Ialomiţa, unde se înregistrează o situaţie critică, după ce 17 sate au rămas izolate din cauza nămeţilor. Oamenii aşteaptă să ajungă şi la ei cineva să îi salveze.
În Cocora și Colelia, două localități din Ialomița, pompierii sapă zi și noapte și din munca lor ies la suprafață case, oameni și animale, unii vii, alții ucişi de ger.
Ulițele au dispărut sub troiene, casele au înghețat sub zăpadă, iar hornurile caselor abia dacă se mai văd. Oamenii s-au luptat să le țină curate, în caz contrar riscând să moară intoxicați cu monoxid de carbon de la sobe.
Primarul Colalia a întocmit liste cu oamenii care au nevoie de medicamentet. Până acum, o femeie a avut nevoie de intervenția medicilor.