Hunedoara: Poliţiştii, nevoiți să tragă şase focuri de armă pentru a opri un şofer
Poliţiştii au tras mai multe focuri de armă din cauza unui șofer care refuza să oprească mașina la solicitarea agenţilor de circulaţie. Incidentul s-a petrecut la ieşirea din municipiul Brad, iar bărbatul nu avea permis auto, potrivit adevarul.ro.
Șoferul se deplasa din direcţia Crişcior – Brad, iar după aproximativ un kilometru, autoturismul suspect a virat dreapta, ieşind de pe Drumul Naţional 74, spre satul Ţărăţel.
„Conducătorul autoturismului a abandonat maşina şi a fugit către o zonă împădurită din apropiere . Pe parcursul urmăririi, poliţiştii au efectuat mai multe somaţii verbale, iar unul dintre agenţi a executat două focuri de avertisment în plan vertical şi două în direcţia pneurilor autoturismului, iar pe durata urmăririi, pe jos, a conducătorului auto, a mai executat două focuri de avertisment în plan vertical”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.
Poliţiştii au stabilit că la volanul autoturismului se afla un tânăr în vârstă de 26 de ani, din municipiul Brad, care nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.