Hunedoara: O fată de 12 ani a murit după ce a fost lovită de un tren personal
O fată de 12 ani a murit, vineri, după ce a fost lovită de un tren personal, la Lupeni, județul Hundoara.
Eleva, care se întorcea de la școală, încerca să traverseze calea ferată printr-un loc neamenajat când a fost lovită de un tren care aparţine unui operator privat şi care asigură transportul de persoane pe ruta Petroşani-Lupeni.
Mecanicul locomotivei a declarat că a încercat să evite accidentul, însă, deşi a frânat, nu a putut opri trenul înainte de a o lovi pe adolescentă, informează Mediafax.
Echipajul de la Ambulanţă sosit la faţa locului nu a mai putut să o salveze pe fată.
Poliţiştii vor face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.