Hunedoara: Amenda primită de o femeie care a abandonat 9 căţeluşi într-un sac de rafie

Publicat: 23 03. 2022, 14:30
Foto: Pixabay

O femeie din oraşul Haţeg, județul Hunedoara, a fost amendată după ce a abandonat nouă căţeluşi în satul Petros, din apropiere de Petroşani.

Amendată pentru că a abandonat nouă cățeluși

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara a transmis că femeia a fost amendată cu 3.000 de lei pentru fapta sa.

Cățeii au fost lăsați într-un sac cu rafie.

Cei nouă cățeluși, născuți de foarte scurt timp, au fost salvaţi de poliţiştii de la Protecţia Animalelor şi duşi la un adăpost.

„În urma activităţilor investigative, poliţiştii au identificat persoana care a abandonat animalele, o femeie în vârstă de 32 de ani, din Haţeg, care a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 de lei”, a transmis IPJ Hunedoara, citat de Agerpres.

Femeia a fost de acord să o lase pe mama puilor la adăpostul care i-a preluat pe căţei, pentru a-i putea alăpta.