Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, a anunțat marți în cadrul unei dezbateri la Parlament că are în pregătire proiecte și campanii ce au în vedere tratamentul de recuperare al bolnavilor de hemofilie.
„Am participat astăzi, în Parlament, la o dezbatere privind pacienții de hemofilie și nevoile lor. Hemofilia este o boală grea. Se manifestă prin sângerări/hemoragii și afectează în special bărbații. Sunt undeva la 1.800 de bolnavi de hemofilie în România și aproximativ 200 în Ilfov. Tratamentul pentru pacienții de hemofilie este extrem de scump, circa 80.000 de euro pe an. Din fericire, este decontat de stat. Chiar și așa, există probleme, blocaje.
În mine, Asociatia Romana de Hemofilie are un aliat. Voi face tot ce ține de mine să schimb lucrurile în bine! Am cerut deja echipei mele să pună pe hârtie proiecte și campanii ce au în vedere tratamentul de recuperare al bolnavilor de hemofilie. De pildă, apa îi ajută enorm pe acești oameni. Iar noi avem în Ilfov bazine de înot moderne, puse la punct”, a scris Hubert Thuma pe Facebook.