Ministerul Apărării Naționale (MApN) menționează, într-un document oficial, ″deficiențe″ majore în asigurarea stocurilor de muniție de artilerie ale Armatei române, în condițiile agresiunii militare a Rusiei împotriva țării vecine Ucraina.
Instituția vrea să cumpere până la 200.000 de lovituri de calibru 35×228 mm cu proiectil exploziv incendiar trasor (HEI-T), care sunt utilizate de tunurile antiaeriene cu 2 țevi, precum și până la 2.600 de lovituri reactive de calibru 122 mm cu proiectil exploziv, cu bătaie mărită, anunță Profit.
Valoarea totală însumată a achizițiilor este estimată la circa 478 milioane lei plus TVA (în total peste 568 milioane lei), din care 250 milioane lei plus TVA proiectilele de 35X288 mm și 227,9 milioane lei plus TVA cele de 122 mm.
În acest scop, se vrea încheierea cât mai rapidă a 2 acorduri-cadru, pe 40, respectiv 60 de luni. Ulterior, vor fi încheiate contracte subsecvente. Muniția achiziționată va fi stocată la depozitul de profil de la Păulești (Prahova), precum și la Murfatlar (Constanța).