EXCLUSIV ONLINE // Prognozele meteo eronate provoacă un nou scandal în care e implicată Administrația Națională de Meteorologie (ANM). După ciclonul teribil care a devastat Grecia săptămâna trecută, o serie de declarații făcute de directoarea ANM, Elena Mateescu, au provocat panică printre românii care doreau să meargă pe litoral. Astfel, aceasta a anunțat într-un interviu că există șanse ca ciclonul să ajungă și la noi în țară.
„În România, prognoza meteorologică indică un grad de stabilitate atmosferică în special pentru partea de centru, vest și zona de munte a țării noastre în cursul zilei de sâmbătă. Acest sistem frontal cu deplasare spre partea de est, aduce duminică un grad de instabilitate în cea mai mare parte a țării. În funcție de poziționarea nucleului ciclonului, vom monitoriza situația, cu siguranță pe parcursul dimineții de sâmbătă dacă modelele își vor păstra din perspectiva structurii și poziționării acestui ciclon în zona țării noastre care să aducă fenome meteorologice severe, vom emite o avertizare generală”, a declarat Mateescu.
Consecința? Sfârșitul de săptămână s-a dovedit a fi unul dezastruos pentru hotelierii de pe litoralul românesc. Turismul de week-end a înregistrat un minim istoric, iar cei care aveau deja programat concediul au făcut eforturi disperate să își amâne sejurul. Asta în condițiile în care, până la urmă, totul s-a dovedit a fi o alarmă falsă. Vremea pe litoral a fost frumoasă și, culmea, nici măcar nu a plouat, darmite să fie vorba de vreun ciclon periculos.
Teoria conspirației: ANAT susține că avertizările meteo greșite ajută litoralul bulgăresc
VicepreședinteleAsociației Naționale a Agențiilor de Turism,Cristian Bărhălescu, a găsit și o posibilă explicație pentru anunțul șefei ANM. „Litoralul romnesc este învățat cu astfel de alarme false, s-au dat și în anii trecuți. De fiecare dată când se voia promovarea litoralului bulgăresc, grecesc sau turcesc se anunța că în week-end va fi ploaie furtună și vreme nefavorabilă pe litoral.Aici a fost soare, a fost frumos.
Din păcate, este perfect adevărat sunt mulți care și-au anulat vacanțele din cauza anunțului ANM. Această propagandă negativă de care are parte litoralul de o bucată de vreme încoace este iresponsabilă. Dacă am fi fost în Stalele Unite sau în Thailanda așa ceva nu s-ar fi întâmplat, legea statului spune clar că nu ai voie să dai vești care să afecteze o industrie.
Să ne gândim la faptul că suntem la inceput de vârf de sezon, cu siguranță atât Vama Veche, Mangalia cu stațiunile, cât și zona de nord, Mamaia până la Sulina, au fost afectate de aceste anulari. Dacă e să calculăm faptul că doar aproximativ 60-70 la sută din cei care ar fi dorit să vină spre litoral au ajuns aici, este clar că pagubele sunt destul de mari” a declarat Cristian Bărhălescu pentru B1.ro.
Se cere demisia directoarei ANM, Elena Mateescu
Fostul Ministru al Turismului, Mircea Titus Dobre, este și mai categoric în legătură cu acest subiect. El solicită chiar demisiașefei ANM, pe care o acuză de situația creată.
„Doamna Mateescu directoarea ANM-ului, trebuie să-și asume responsabilitatea vorbelor pe care le-a aruncat în spatiul public pe tot parcursul zilei de joi, pentru cănu a fost o simplă declarație. Bineînțeles, tot dânsa spunea cu ceva timp în urmă că o prognozăpe care poate să o realizeze ANM-ul se face cât de cât exactă, sau mai exact, se face pe o perioadă maximă de 48 de ore. De joi până sâmbătă sunt exact 48 de ore. Deci nu poți să vii să spui ca director de instituție ce se ocupă cu vremea în România, să vii să spui că: „s-ar putea”. Spune, este sau nu este.
Foarte mulți cetățeni români și-au anulat sejururile, au anulat vacanța de week-end, nu numai la hoteluri, sistem on-line sau telefonic, ci și la agențiile de turism. O să observați că toate aceste declarații au dus la o scădere drastică, mai mult de jumătate probabil au dorit să-și anuleze respectivele sejururi. Eu am cerut public să ne spună și nouă, să vină cu argumente. Dacă nu are argumente atunci doamna Mateescu să plece și să vină altcineva,poate vine cineva mai competent” a declarat pentru B1.ro deputatul Pro România.
Revoltă printre hotelierii români
Hotelierii și agențiile de turism sunt de asemenea revoltați de situația creată.
„Vremea a fost ok și intr-adevăr oamenii au venit mai puțin spre deloc și cațiva și-au și anulat sau reprogramat concediul. Nu a plouat precum s-a preconizat, nu a fost furtună. Majoritatea timpului a fost soare. Într-adevăr a fost vorba de publicitate negativă și oamenii au crezut” a declarat un reprezentant hotelier pentru B1.ro.
Situația a fost confirmată de majoritatea agențiilor de turism. „În cazul unor situații meteo extreme facem permanent eforturi sa îi ajutăm, sa îi mutăm în alte destinatii sau sa schimbam perioada sejurului tocmai pentru a nu le distruge visul de vacanta” a declarat pentru B1.ro Sorin Stoica, CEO al unei agenții de turism.”
Controverse cu prognozele ANM
Nu este pentru prima dată când prognoza ANM nu este exactă: în septembrie 2017 o furtună puternică a ucis 8 persoane și a rănit alte 140. Atunci, ANM nu a emis avertizări decât după producerea urgiei. (Detalii AICI)
Contactată telefonic de B1.ro, directoarea ANM, Elena Mateescu, a refuzat să comenteze această situație. B1.ro a trimis și o solicitare oficială către ANM, dar până acum nu a primit niciun răspuns.