"Hoţii şi golanii ne-au condus!" Ponta, criticat la Tulcea pentru că face parte din cel mai corupt partid al ultimilor 25 de ani (VIDEO)

"Hoţii şi golanii ne-au condus!" Ponta, criticat la Tulcea pentru că face parte din cel mai corupt partid al ultimilor 25 de ani (VIDEO)

Premierul Victor Ponta a avut parte de critici la Tulcea unde a înmânat cheile a nouă microbuze şcolare. Prim-ministrul a fost întâmpinat la finalul evenimentului de un bărbat care l-a acuzat că face parte din cel mai corupt partid al ultimilor 25 de ani.

Ponta s-a apărat în faţa alegătorului nemulţumit cu argumentul că în anii 90 era elev.

De 25 de ani numai poveşti ne-aţi spus. Ne-a condus hoţul şi golanul, de 25 de ani. Hoţii şi golanii ne-au condus, ăştia ne-au condus pe noi şi nimeni nu face nimic, peste tot poveşti şi minciuni”, i-a spus un bătrân din mulțime.

Premierul i-a replicat că acum 25 de ani el se afla în școală.

Dar n-am zis dumneavoastră. Dar caimacul de la Ceauşescu, PSD-ul l-a furat, hoţia din ţara asta. Nu vă învinuiesc. Dar partidul, cel mai hoţ partid”, i-a replicat bărbatul.

Evenimentul la care a participat Victor Ponta face parte din proiectul guvernamental de achiziţie a 600 de microbuze şcolare destinate copiilor care au de parcurs distanţe lungi până la unităţile de învăţământ.

Investiţia finanţată din bani publici a costat peste 70 de milioane de lei, echivalentul a 16 milioane de euro.

Victor Ponta, criticat la inaugurarea unor microbuze școlare

Urmăriți B1TV.ro și pe
`