Luni, primarul general al Capitalei,Nicuşor Dan, alături de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU), a demarat identificarea hotelurilor care doresc să colaboreze cu autorităţile pentru folosirea acestor spaţii pentru o eventuală carantinare, în contextul pandemiei de COVID-19.
„Am stabilit, pentru că o să devină o urgenţă, să identificăm acele hoteluri care vor să colaboreze cu noi pentru carantinare, pentru că, în momentul în care multe ţări din UE vor intra în forme restrictive de carantinare, e posibil să avem un val de români care vor veni către România şi pe care trebuie să-i carantinăm“, a explicat edilul Capitalei, după şedinţa CMBSU, precizând că autorităţile locale identifică aceste spaţii, iar statul român decontează cheltuielile.
Nicuşor Dan a adăugat că autoritatea locală a lucrat cu cel puţin zece hoteluri din Bucureşti, care sunt luate în calcul și acum.
O să reluăm contactul cu ei ca să vedem dacă sunt disponibili. Dacă nu vor fi de acord, o să căutăm pe alţii“, a declarat primarul Capitalei
Prefectul Capitalei,Traian Berbeceanu,a precizat că aceste unităţi de cazare trebuie să aibă o anumită configuraţie. Două posibile locații au fost deja identificate pe perioada stării de urgenţă.
„Aceste spaţii în mod automat sunt verificate şi certificate de către DSP. Ca şi pe perioada stării de urgenţă şi acum o astfel de măsură va fi reglementată prin ordonanţă de urgenţă sau prin hotărâre de Guvern şi atunci se va stabili şi care e instituţia care va face achiziţia, cum se face plata, deci, sunt detalii tehnice care sunt în atributul Guvernului şi nu al nostru. Noi doar identificăm acele hoteluri.
Din discuţiile purtate cu doamna director al DSP-ului, la acest moment sunt identificate două unităţi hoteliere cu o capacitate de 70-80 de persoane pentru a fi carantinate“, a menționat Traian Berbeceanu.
Luni, primarul general al Capitalei a făcut și noi precizări despre posibilitatea ca anumite zone din Capitală să fie carantinate.
„Ce s-a decis azi în Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență e să rămână același restricții care au fost stabilite acum două săptămâni. Din punct de vedere operativ, sunt trei lucruri importante pe care le-am stabilit. Unu, să comunicăm foarte clar obligația de decalare a programului și pentru operatorii publici, și pentru cei privați, deci primarii de sector care au luat parte la întâlnire s-au obligat ca pentru toate instituțiile din subordinea lor să facă această decalare de program și noi o să ne asigurăm inclusiv pentru operatorii privați care funcționează pe raza Municipiului București că vor respecta această prevedere legală.
În al doilea rând, în ceea ce privește piețele, am solicitat și până joi primarii de sector au termen să ne înainteze situațiile piețelor – fie piețe pe care le administrează ei înșiși, prin Administrația Piețelor sau alte structuri – să ne spună dacă au planuri sau nu au planuri de acces cu circuite. Doi, pentru piețe, să ne înainteze situația piețelor private pe care ei le-au autorizat să funcționeze”, a subliniat Nicușor Dan.