Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac se va deschide. Sunt așteptați primii turiști în acest weekend
Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac s-a deschis și în acest weekend sunt așteptați primii turuști, dar inaugurarea oficială va avea loc în ianuarie, când va sosi ambasadorul Regatului Unit al Marii Briatanii și Irlandei de Nord în România.
Muzica Clasică, tema sezonului
Muncitorii fac ultimele retușări, iar resposanbilii proiectului de marketing turistic „Hotel of Ice Bâlea Lac” au anunțat că din data de 20 decembrie va fi deschis pentru vizitare și cazare, conform observatornews.
„Camerele sunt în mare parte finalizate, la fel și barul și zona de servire a mesei. Echipa condusă de sculptorul Eugen Petri lucrează acum la realizarea decorului interior, fiecare încăpere fiind înfrumusețată cu sculpturi și „tablouri în basorelief” inspirate din tema acestui sezon a proiectului: Muzica Clasică. Condițiile meteorologice din această iarnă ne-au fost de mare ajutor, astfel că am reușit finalizarea Hotelului de Gheață mai repede ca în sezoanele trecute. Suntem pregătiți să primim oaspeți și gata să le oferim experiențe inedite din cele mai frumoase, într-un loc unic în această parte a Europei”, declară Arnold Gunter Klingeis, iniţiatorul proiectului.
Hotelul de Gheață Bâlea Lac este construit „cărămizi” de gheață extrase din lac unde zăpada bătătorită și întărită cu apă a fost lăsată la înghețat.
Noutatea sezonului
În acest an, vor fi și camera duble și de familie. Peste paturile de gheață este pus un grptar de lemn, saltea clasică, lenjerie cu pături, saci de dormit, blăni de oaie, astel încă turiștii să nu simtă frigul. Fiecare camera are numele unui compositor sau dirijor celebru.
Turiștii au la dispoziție un bar în incinta hotelul unde por servi atât băuturi calde, cât și reci, direct din pahare de gheață.
Festivitatea inugurării a celui de-al 18-lea hotel de gheață de la Bâlea Lac va avea loc în data de 3 ianuarie, când va participa și Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România, Excelența Sa Giles Matthew Portman.
Astfel, maestrul Eugen Petri vac rea sculpturi din gheață și zăpadă cu chipul compozitorului Benjamin Britten și pe dirijorului Simon Rattle.
„Prezența ambasadorului britanic la inaugurarea Hotelului de Gheață de la Bâlea Lac este o mare onoare în mod special pentru că Marea Britanie este piața numărul 1, de unde vin cei mai mulți turiști străini la Hotelul de Gheață. Până în acest an, britanicii au constituit ponderea cea mai mare printre vizitatorii și oaspeții Hotelului de Gheață care aleg sa înnopteze în camerele din gheață, să servească cina în restaurantul de gheață, fiind urmați de oaspeți din Dubai, Irlanda și Franța”, spun inițiatorii proiectului.
Dar, nu este prima oară când un diplomar străin participă la inaugurarea hotelului de gheață. În edițiile anterioare au fost prezente personalități diplomatice din Elveția, Austria, Germania, Canada, Irlanda, China, Chile și altele.