UPDATE:În urma publicării acestui material, Primăria Municipiului București a oferit mai multe precizări, la solicitarea B1.ro, prin care arată toate actele emise pentru lucrările de reabilitare ale hotelului Concordia și stadiul procedurii de extrădare. Precizările integrale sunt redate la finalul articolului.
EXCLUSIV ONLINE // Hotel Concordia este numele care se leagă practic de nașterea României pe care o știm în prezent, fiind locul unde, în noaptea de 23 spre 24 ianuarie 1859, s-a hotărât Unirea Principatelor Române prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza drept domn al țării Românești, după ce fusese ales domn al Moldovei în 5 ianuarie.
De acest imobil mai auzim acum doar cu ocazia serbărilor din 24 ianuarie, în rest fiind lăsat în uitare a ajuns în paragină. Deși se află chiar în Centrul Vechi al Capitalei și este inclus din 2010 pe lista monumentelor istorice, hotelul este acum o ruină care riscă să se prăbușească în orice moment.
GALERIE FOTO CU HOTELUL CONCORDIA ÎN RUINĂ
Cum s-a ajuns în acest stadiu
Hotelul, amplasat pe strada Smârdan nr. 39, în centrul istoric al Bucureștiului, a fost construit în anul 1852 și avea 90 de camere. Concordia a funcționat până în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar în timpul comunismului a fost administrat de ICRAL și repartizat oamenilor muncii.
După Revoluție, imobilul a fost câștigat în instanță de un cetățean străin, Giurchescu Maria Luiza, care a primit imobilul de la Primăria Capitalei, în anul 2002, prin Legea 10. Imediat, noul proprietar l-a vândut firmei Ro Naturstein SRL, în octombrie 2003, pentru suma de 300.000 de dolari americani.
După ce nu au făcut nimic pentru consolidarea și conservarea imobilului, aceștia, aveau la rândul lor, să vândă clădirea. De la finalul lui octombrie 2013, Hotel Concordia este deținut, în părți egale, de Gabriel Eusebiu Pănoiu și Cristina Simona Nețoiu, conform informațiilor din cartea funciară de la ANPCI.
Lungul șir birocratic care încă ține imobilul în stadiul de ruină
În condițiile în care clădirea continua să fie menținută în stadiul de ruină, Primăria Capitalei a făcut demersuri pentru exproprierea proprietarilor și preluarea clădirii. În fața acestor solicitări, proprietarii au cerut răgaz pentru renovarea imobilului.
În toate aceste demersuri pentru păstrarea proprietății și demarea lucrărilor, cei doi au fost reprezentanți de către casa de avocatură „Dănescu & Asociații”.
„Cred că prin 2015-2016 au început demersurile, asta însemnând obținerea tuturor avizelor. Aici toată lumea se așteaptă că refacerea unui monument trebuie făcută mult mai repede în schimb birocrația este infernală. Nu pot să fac un hotel care să nu aibă băi, în 1859 nu cred că avea canalizare și băi”, a declarat avocatul Corin Dănescu pentru B1.ro.
Astfel, Primăria Capitalei le-a emis un certificat de urbanism în 12 martie 2018.
Ulterior, fiind monument istoric, Ministerul Culturii a dat la rândul său un aviz favorabil în 11 martie 2019.
Cu aceste documente, dar și cu alte avize necesare pentru a interveni pe imobil, avocatul a cerut în numele lui Pănoiu și Nețoiu să nu demareze procedura de expropriere ci să acorde o autorizație de construcție pentru reabilitarea clădirii.
Avocatul celor doi susține că acum lucrările vor începe în primăvară.
”În luna decembrie s-a obținut autorizația, am stabilit absolut tot legat de începerea lucrărilor, singurul lucru pe care l-am omis a fost faptul că vremea o să fie cum a fost și atunci lucrările vor începe la 1 martie 2020. Nimeni nu se apucă de construit iarna. Ca să obții o autorizație este o adevărată odisee și ai nevoie 1000 de avize. Noi ne-am trezit în primăvara spre vara anului trecut că Primaria ar fi vrut să exproprieze clădirea, ori procedura aceasta de expropriere a clădirii este în situația în care clădirea care este monument este neglijată de proprietar. Ori în condițiile în care eu obținusem toate avizele de la Ministerul Culturii și mă chinuiam să obțin autorizația Primăriei, era lipsită de sens. Cei de la Primărie au înțeles”, explică avocatul Corin Dănescu.
Pentru aceste construcții, cei doi au avut drept proiectant SC. Remon Proiect SRL.
„Proiectul este gata, totul este terminat, ei trebuie să găsească o firmă care să execute lucrarea”, a spus arhitecta Constanța Carp, pentru B1.ro.
B1.ro a solicitat Primăriei Capitalei informații despre solicitarea de expropriere, avizele emise și demersurile pentru salvarea clădirii, dar până la ora publicării acestui material nu am primit niciun răspuns.
Cine sunt cei doi proprietari ai hotelului Concordia și ce afaceri mai desfășoară:
Hotelul Concordia este deținut din 2013 în părți egale de Gabriel Pănoiu (53 de ani, din Alexandria, Teleorman) și Cristina Simona Nețoiu (45 de ani, din Băilești, Dolj). Pe lângă acest imobil, cei doi dețin tot în părți egale și societatea „Team Logistic Specialist SRL” din 2004, conform informațiilor din Registrul Comerțului.
Activitatea principală a acestei firme este în domeniul „transporturi maritime și costiere de marfă”, având afaceri în Portul Constanța Sud.
Tot din Registrul Comerțului obținem alte date interesante despre cei doi. Astfel, societatea celor doi are un sediu secundar în Strada Smârdan, nr.17, la mai puțin de un minut de unde este plasat Hotelul Concordia. Acest imobil a fost obținut prin vânzare cumpărare la finalul lui 2011.
Această societate a avut în 2018 un profit net de 22.262.051 și a declarat un număr de 42 de angajați. Cei doi nu au nicio restanță de taxe și impozite către bugetul statului.
Cei doi au mai deținut compania „Total Sea Consulting SRL” alături de Cătălin-Gabriel Chițoiu-Marin. Înregistrată în 2006, aceast companie a fost radiată în august 2016, conform datelor de la Registrul Comerțului. Această societatea avea ca activitate principală „consultanță pentru afaceri și management”.
Separat de Cristina Nețoiu, Valeriu Pănoiu mai deține din 2008 compania „Ahead Maritime Transport SRL”, înființată în 2019 cu activitate principală înregistrată la Registrul Comerțul drept „activități conexe transporturilor. Această firmă a declarat pierderi nete de 42.025 de lei în 2018 și are un singur angajat declarat.
Niciunul din cei doi nu are procese penale și reprezintă figuri complet necunoscute în spațiul public.
Precizările Primăriei Municipiului București
Ca urmare a solicitarii Directiei Cultura, Invatamant, Turism din data de 27.02.2019, a fost emis un aviz prealabil favorabil al MCIN nr. 101/Ex/2019, inregistrat in data de 19.03.2019 la Cabinet Ministru aceasta institutie agreand initiativa municipiului Bucuresti de a demara operatiunile tehnico-administrative de expropriere.
In data de 21.05.2019 si respectiv 28.05.2019, a fost inaintata la Directia Cultura o notificare, inregistrata cu nr. 512/20.05.2019, prin care proprietarii imobilului „ Hotel Concordia” ne-au informat cu privire la stadiul avansat al procedurii de consolidare pentru imobilul in cauza, anexand urmatoarele documente:
1. Certificatul de urbanism nr. 374/1591010 din 12.03.2018 emis pentru consolidare, restaurare, refunctionalizare/amenajare interioara corp A/C2 si subsol corp B/C3, amenajare curte interioara;
2. Avizul favorabil al Ministerului Culturii nr. 232/M/11.03.2019;
3. Avize favorabile emise de catre Administratia Strazilor Bucuresti – Directia Drumuri, Serviciul de avizare si urmarire lucrari tehnico – edilitare, Apa Nova, Distrigaz Sud Retele, E-Distributie Muntenia SA;
4. Acordul Inspectoratului de Stat in Constructii nr. 21230/20.05.2019
Totodata, in textul notificarii transmise catre Municipiul Bucuresti, proprietarii au precizat faptul ca depun toate diligentele pentru obtinerea intr-un termen cat mai scurt si a autorizatiei de construire.
In data de 23.05.2019 a fost inaintata dovada depunerii la Directia Generala Urbanism si Amenajarea Teritoriului a documentatiei necesare pentru emiterea autorizatiei de construire, cu termen de solutionare la data de 22.06.2019.
La data prezentei si la datele notificarilor din referinta, directiile de specialitate au/aveau in pregatire documentatiile necesare demararii procedurii de expropriere pentru cauza de utilitate publica in vedere realizarea lucrarilor de consolidare si restaurare a imobilului monument – istoric sus-mentionat, in conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. m din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, necesara realizarii unor obiective de interes national, judetean si local, cu modificarile si completarile ulterioare si ale art. 48 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicata:
„Art. 2 alin. (1) In sensul prezentei legi, sunt declarate de utilitate publica urmatoarele lucrari: […] m) lucrari de interes public local de conservare si protejare a cladirilor de patrimoniu degradate;”
„Art. 48 Consiliile judetene si Consiliul General al Municipiului Bucuresti au urmatoarele atributii: […] b) initiaza, cu avizul Ministerului Culturii si Cultelor, procedura de expropriere pentru cauza de utilitate publica in vederea protejarii monumentelor istorice, in situatiile si cu respectarea conditiilor prevazute de lege;”.
Avand in vedere cele expuse mai sus, va informam ca exista o convergenta intre procedurile desfasurate de proprietari in vederea consolidarii cu mijloace proprii a imobilului situat la adresa str. Smardan nr. 39, sector 3, Bucuresti – Hotel Concordia, proceduri care au ca finalitate emiterea autorizatiei de construire de catre Municipiul Bucuresti, prin Primar General, si procedura de expropriere potrivit careia Municipiul Bucuresti, prin CGMB, urmeaza sa decida la o data ulterioara cu privire la oportunitatea declansarii acestei proceduri.