Horațiu Dumbravă (CSM): Magistrații ar trebui verificați dacă fac parte din serviciile secrete

Publicat: 23 09. 2014, 09:34
Foto: criticatac.ro

Horațiu Dumbravă, membru al Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), a afirmat, marți, că magistrații ar trebui verificați dacă fac parte din serviciile secrete.

Solicitarea are loc în contextul în care magistrației au interdicție explicită de a face parte dintr-un serviciu secret.

„Fac încă o dată apel la domnia sa ca acum, în ultimele zile de mandat, să își îndeplinească datoria constituțională și legală și să procedeze la verificarea tuturor declarațiilor judecătorilor și procurorilor dacă sunt sau nu colaboratori sau informatori ai serviciilor de informații”, a afirmat Dumbravă la sediul Consiliului Superior al Magistraturii.
Potrivit lui Dumbravă, aceasta este o obligaţie legală, prevăzută de articolul 7 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

„Aştept încă acest lucru, toate declaraţiile sunt astăzi aici, la CSM, nu are decât să le solicite şi să pornească la verificarea fiecărei declaraţii în parte şi să trimită înapoi la CSM, pentru fiecare judecător şi procuror, dacă este sau nu colaborator. Trebuia să se întâmple acest lucru de şase ani. De ce nu s-a fãcut ? Întrebaţi pe preşedinte şi Consiliul Suprem de Apărare a Ţării”, a mai spus Horaţius Dumbravă.