Harta care arată în timp real situația centrelor de vaccinare: Se poate vedea tipul de vaccin, locurile disponibile şi numărul persoanelor înscrise

Publicat: 25 03. 2021, 16:06

Cei care vor să se programeze pe platforma de vaccinare au un nou instrument la îndemână. Comitetul de coordonare a vaccinării şi STS au lansat harta interactivă care afișează informații în timp real referitoare la centrele de vaccinare, tipuri de vaccin.

În acest mod, orice persoană interestă poate vedea în platforma de vaccinare ce vaccin este folosit la fiecare centru, câte locuri sunt disponibile şi câtepersoane sunt pe listele de aşteptare.

”Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, prin prezentarea centrelor de vaccinare pe tipurile de vaccin administrate în România, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), cu suportul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), a devansat implementarea acestei funcţionalităţi în platforma de programare. Astfel, la acest moment, a devenit activă harta centrelor pe tipuri de vaccin şi este disponibilă pe site-ulhttps://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare”, a transmis, joi, CNCAV.

Sursa citată a precizat că harta cuprinde toate centrele de vaccinare active în platformă, tipul vaccinului administrat în acestea, numărul locurilor disponibile şi numărul persoanelor înscrise pe lista de aşteptare.

Harta este interactivă şi fiecare utilizator poate filtra afişarea centrelor pe judeţe sau pe numărul locurilor disponibile.

De asemenea, sunt afişate statistici privind numărul total al persoanelor înscrise pe listele de aşteptare pentru fiecare dintre cele trei vaccinuri produse de companiile farmaceutice: Pfizer/BioNTech, Moderna şi Oxford/AstraZeneca.