O mașină s-a răsturnat într-o răpă, vineri dimineață, la marginea DN 13 A, la ieșirea din localitatea harghiteană Corund, cauzând moartea unuia dintre pasageri și rănirea a altor două persoane.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Harghita, Gheorghe filip, șoferul mașinii a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor de drum, mașina ieșind de pe șosea și răsturnându-se într-o râpă de peste 20 de metri adâncime.
În urma accidentului şi-a pierdut viaţa unul dintre pasageri, în vârstă de 35 de ani, din localitatea Sânmartin. De asemenea, şoferul, în vârstă de 29 de ani şi un alt pasager, în vârstă de 48 de ani, ambii din localitatea Lunca de Sus, au fos răniţi, informează Mediafax.
Cele două victime care au supravieţuit accidentului şi cel de-al patrulea pasager, care se pare că a scăpat nevătămat, au fost transportaţi la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, unde vor fi supuşi investigaţilor de specialitate.