Imagini cutremurătoare surprinse la UPU de la Spitalul „Bagdasar-Arseni”, din București. Saloanele și culoarele, pline de pacienți cu COVID (GALERIE FOTO)

Publicat: 19 10. 2021, 15:57
Actualizat: 19 10. 2021, 16:25

Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) de la Spitalul Bagdasar-Arseni din București este suprasolicitată cu pacienți COVID. Imaginile realizate marți, 19 octombrie, realizate de către Octav Ganea (Inquam), vorbesc de la sine.

Saloanele și culoarele sunt pline de pacienți, iar personalul muncește la foc automat. În fotografii pot fi observate cadrele medicale, costumate în combinezon, care se odihnesc pe culoare.

În urmă cu două zile, conducerea spitalului a anunțat suplimentarea numărului de paturi ATI, 15 la număr, într-un spațiu eliberat prin suspendarea activității a secției Neurochirurgie V. Astfel, numărul total al locurilor a ajuns la 30.

În prezent, la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” sunt internați peste 130 de pacienți cu COVID-19.

Probleme severe au fost confirmate și la Spitalul Universitar. Nu mai există locuri la morgă, pentru morții de COVID.

Cifrele COVID-19 în România, la zi

Marți, 19 octombrie, au fost bifate noi recorduri negative în privința numărului de noi cazuri confirmate în ultimele 24 de ore, al numărului de pacienți la ATI și al deceselor.

La nivel național au fost depistate 18.863 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2, arată bilanțul transmis marți de către Grupul de Comunicare Strategică. În 24 de ore INSP a raportat 574 de decese asociate COVID-19, însă 13 sunt anterioare intervalului de referință, iar în secțiile de Terapie Intensivă sunt internați 1.805 pacienți infectați, printre care și 36 de minori.

Până astăzi, 19 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.486.264 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 6.103 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Un număr de 1.261.267 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 18.863 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, dintre care 273 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 19.730. Dintre acestea, 1.805 sunt internate la ATI.