Haos în instanțe după o decizie a Curţii Constituţionale. CCR a declarat neconstituțional un articol din codul de procedură penală.
Este vorba despre articolul potrivit căruia judecătorul de cameră preliminară se pronunță fără participarea procurorului și inculpatului.
Curtea Constituțională susține că decizia nu se referă la procesele în curs, însă dă un termen de 45 de zile în care legislația să fie pusă în concordanță cu decizia Curții.
Aşadar, este de aşteaptat să apară un val de solicitări de reluare a proceselor din partea inculpaţilor care au trecut de camera preliminară.
Plenul Curții a luat marți în dezbatere mai multe dosare, având ca obiect excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 339 — art. 348 din Codul de procedură penală.
„Cu unanimitate de voturi: 1. A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță ‘fără participarea procurorului și a inculpatului’, este neconstituțională; 2. A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale; 3. A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) și în art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță ‘fără participarea procurorului și a inculpatului’, este neconstituțională; 4. A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 347 alin. (3) raportate la cele ale art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1) și art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale”, se arată într-un comunicat al CCR.