Simion Hăncescu, liderul FSLI, a declarat joi, pentru B1 TV, că atitudinea sfidătoare a guvernanților mai mult i-a iritat pe profesori, așa că greva continuă. Mai mult, vineri sunt așteptate să protesteze peste 20.000 de cadre didactice numai în București. Din nou, manifestanții vor ajunge la Palatul Cotroceni, la președintele Klaus Iohannis, artizanul „României Educate”.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.
„Situația e critică. Mai e o săptămână de școală și ce a făcut Guvernul i-a iritat și mai mult pe oameni. Asta e problema de fond. Noi am cerut o OUG care să certifice acele majorări salariale prin grila de salarizare. De la OUG nu s-a acceptat și n-am înțeles… am cerut să iasă cineva de la Guvern, ministrul Justiției să ne spună de ce nu se poate da OUG. Am discutat cu juriști și spun că o astfel de OUG se poate da.
De la OUG s-a ajuns la Memorandum și de la Memorandum am văzut că s-a dat azi o declarație politică…”,a susținut liderul de sindicat.
„Guvernul se face vinovat de tot ce se întâmplă în acest moment.
Tot ce se întâmplă acum cu această manipulare și atac asupra liderilor, tot felul de lucruri nu fac altceva decât să-i determine pe oameni să continue greva. Procentul la nivel de țară e foarte mare. Noi centralizăm și probabil aproape de 70% sunt în grevă și ea continuă.
Mâine așteptăm 20.000 de oameni în Piața Victoriei și vor merge în marș la Palatul Cotroceni din nou”, a mai declarat Hăncescu.
Știre în curs de actualizare