Halep, Tecău, Covaliu, Ciuciu, Budişteanu şi Tomescu, numiţi ambasadori ai turismului românesc
6 tineri care au demonstrat performanţă în întreaga lume au primit luni la Palatul Victoria paşapoarte diplomatice în calitate de Ambasadori ai Turismului. Printre ei s-au numărat jucătorii de tenis Simona Halep și Horia Tecău.
Cei 6 au mulţumit familiilor lor pentru susţinere, antrenorilor şi au promis că vor face românii la fel de mândri de reuşitele lor în competiţiile ce vor urma.
Rând pe rând, cei 6 ambasadori ai turismului au primit paşapoartele diplomatice – Simona Halep, Horia Tecău, Alexandru Tomescu, Mihai Covaliu, Anina Ciuciu și Ionuț Budișteanu.
Acţiunea a făcut parte din proiectul „România promovată prin valori”, inițiat de către departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism.
Simona Halep se menţine pe locul 3, cu 6.785 puncte, în clasamentul WTA – cea mai bună poziţie pentru o jucătoare din România.
Ambasadorii Turismului Românesc 2014