Site-urile aeroporturilor din România au fost, duminică seară, țintele atacurilor cibernetice ale grupării pro-ruse Killnet, care în ultimele zile a vizat și paginile de internet ale mai multor instituții.
Hackerii de la Killnet au anunțat că au reușit să atace site-urile aeroporturilor din Bucureşti, Arad, Constanța, Suceava, Cluj, Iaşi, Satu Mare, Sibiu și Oradea.
O vreme, ele au devenit indisponibile din cauza volumului uriaş de trafic fals lansat de hackeri.
Între timp, acestea au devenit din nou funcționale.
Amintim că, vineri dimineață, site-urile mai mulor instituții din România, între care cel a Guvernului și al Ministerului Apărării, au fost atacate de hackerii de la Killnet. Purtătorii de cuvânt al celor două instituții au dat asigurări apoi că nu au fost afectate date sensibile.
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a transmis că mii de atacuri cibernetice au fost lansate în acest weekend.
„În acest sfârșit de săptămână, specialiștii în securitate cibernetică ai Serviciului de Telecomunicații Speciale au blocat mii de atacuri malițioase. Acestea au fost îndreptate asupra site-urilor unora dintre cele mai importante instituții din România”, a susținut STS.