Guvernul vrea să elimine birocrația prin „Comisia de tăiat hârtii” (VIDEO)

Publicat: 02 02. 2016, 15:49
Foto: desteptarea.ro

Guvernul Cioloş va înființa Comisia de tăiat hârtii, un proiect prin care și-a propus să reducă totalul costurilor impuse oamenilor de afaceri prin taxe administrative, informează profit.ro.

Hotărârea a fost luată după ce autoritățile au constatat că aceste costuri au însumat, în 2013, aproximativ trei miliarde de euro.

Secretarii de stat urmează să meargă la Palatul Victoria pentru a lucra la un ghid de calcul al costurilor administrative. Scopul ar trebui să fie debirocratizarea. Astfel, toate ministerele au primit ordin să propună măsuri de simplificare a procedurilor administrative în derularea unei afaceri, în ceea ce privește taxele.
Dragoș Tudorache, șeful Cancelariei premierului

Guvernul vrea să elimine birocrația prin „Comisia de tăiat hârtii”

#DIRECT_ONE_ 23uc0x#

„Noi, aici la Guvern, numim proiectul «Mai simplu» sau alți colegi îl numeau «Comisia de tăiat hârtii». Mergem pe trei paliere de simplificare: un palier ține de mediul de afaceri, un palier ține de contribuabil, de cetățean, de numărul de hârtii și de birocrația pe care trebuie s-o întâmpine atunci când se adresează administrației, iar al treilea tine de administrația însăși și de numărul de circuite, de hârtii pe care le plimbă un minister sau altul, fie în interior, fie între ministere, fie între ministere și centrul Guvernului, care sunt enorm de multe și o parte sunt, într-o bună măsură, complet nenecesare”, a declarat Dragoș Tudorache, șeful Cancelariei premierului, potrivit Profit.ro.

Membrii comisiei trebuie să găsească soluții pentru a reduce numărul de formulare administrative și pentru persoanele fizice.

„De asta i-am și spus «Comisia de tăiat hârtii»: de văzut punctual, pe fiecare tip de document în parte. Dacă iau, să spun, o autorizație de construit, ce pot elimina în acest moment ? Deci, din lista de hârtii care se cere acum, care este fundamentul juridic din spatele fiecărui document cerut și dacă este el realmente necesar – o primă întrebare. Dacă răspunsul este da, a doua
întrebare este: nu pot eu, ca stat, să-l obțin altfel decât cerându-l de la cetățean?”, a mai spus Dragoș Tudorache.

La sfârșitul lui 2015, în România erau active 1,17 milioane de firme și persoane fizice autorizate, mai multe decât în 2014.