UPDATE // Guvernul vrea introducerea COPLĂȚII pentru tratamentele la spitale și clinici PRIVATE

UPDATE // Guvernul vrea introducerea COPLĂȚII pentru tratamentele la spitale și clinici PRIVATE
Foto: Ministrul Sănătății, Sorina Pintea

UPDATE 19:00 – Proiectul de OUG postat pe site-ul Ministerului Sănătății vizează introducerea în legislație a coplăţii tratamentelor la spitale și clinici private, nu pe cea pentru serviciile medicale de stat, a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea, citată de Hotnews.ro.

Astfel, se doreşte ca pacienții interesaţi în tratamentele de la spitalele și clinicile private să plătească mai puțin. Potrivit ministrului, ei ar urma să nu mai suporte costurile integrale, ci doar „diferența dintre tariful decontat de CNAS și costul real al serviciului”.

Coplata serviciilor medicale va fi reintrodusă de Guvern, prin Ordonanță de Urgență. Proiectul de OUG se află deja în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Sănătății, informează HotNews. Coplata va viza în special ”segmentul spitalizării continue, a ambulatoriului clinic de specialitate si ambulatoriului paraclinic”. În document se mai arată că adoptarea unei astfel de măsuri este urgentă deoarece altfel se va ajunge la ”reale dificultăţi în ceea ce priveşte o funcţionare optimă a întregii activităţi medicale, cu consecinţe serioase în ceea ce priveşte utilizarea eficientă a fondurilor publice şi furnizarea unei asistenţei medicale de calitate pacienţilor”.

Schimbări preconizate (potrivit proiectului de act normativ):

„Prin modificările propuse prin acest proiect se crează cadrul legal astfel încât să se asigure contribuția personală a pacienților în vederea acoperirii costurilor reale ale serviciilor medicale, în special pentru segmentul spitalizării continue, a ambulatoriului clinic de specialitate și ambulatoriul paraclinic.

Aceste modificări se impun întrucât neadoptarea de măsuri imediate, prin prezentul act normativ ar conduce la reale dificultăţi în ceea ce priveşte o funcţionare optimă a întregii activităţi medicale, cu consecinţe serioase în ceea ce priveşte utilizarea eficientă a fondurilor publice şi furnizarea unei asistenţei medicale de calitate pacienţilor.”

Proiectul Ordonanţei de urgență a Guvernului pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății poate fi citit integral AICI.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)