Guvernul a făcut modificări și completări la Hotărârea prin care a fost prelungită starea de alertă: Actul normativ, dezbătut în ședința de joi a Executivului (VIDEO)
UPDATE, 7 octombrie, ora 21.50 – Guvernul aadoptat în ședința de joi ”HOTĂRÂREA pentru modificarea și completarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 782/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 septembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, transmite Biroul de presă al Executivului.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Guvernul ar urma să adopte, în ședința de joi, o serie de modificări la prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, care a fost stabilită începând din 15 septembrie, în contextul pandemiei de coronavirus. Premierul Ludovic Orban a aprobat, la propunerea secretarului de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, introducerea pe ordinea de zi a ședinței Executivului a unui proiect de hotărâre în acest sens.
Prelungirea stării de alertă în România, inclusă pe agenda sedinței de joi a Guvernului
„Domnule prim-ministru, vă solicit includerea pe agenda de lucru a şedinţei Guvernului a proiectului de hotărâre a Guvernului pentru modificarea şi completarea Anexei 3 la HG 782/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 15 septembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, a declarat Raed Arafat, în debutul şedinţei de Guvern.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Starea de alertă, instituită în România începând din 15 mai
Starea de alertă a fost instituită în România pe 15 mai, după ieșirea din starea de urgență. De atunci și până acum, Guvernul a prelungit această măsură, la fiecare 30 de zile.
Într-o intervenție în cadrul ediției de miercuri a emisiunii ”Bună, România!”, secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Andrei Baciu a declarat că Guvernul ia aceste măsuri pentru a putea interveni atunci când situația epidemiologică o impune.
Întrebat care sunt șansele să ajungem în stare de urgență cu o nouă blocare a populației în case,Andrei Baciua răspuns: ”Avem o situație epidemiologică care se accentuează, al cărei ritm crește văzând cu ochii și, din acest punct de vedere, trebuie să ai la îndemână toate instrumentele epidemiologice pentru a face lucrurile să funcționeze și pentru a interveni acolo unde este nevoie. Pentru acest lucru, în momentul de față, avem starea de alertă. Toate aceste cadre juridice sunt necesare pentru a putea interveni. Nu suntem în momentul de față nici pe departe de o asemenea situație (în care oamenii să fie obligați să stea în case – n.r.)”.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat lista țărilor incluse în Zona Galbenă
Între timp, ținând cont de evoluția situației epidemiologice, atât pe teritoriul României, cât și la nivel mondial, Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, adoptată luni o serie de măsuri de restricție.
Astfel, a fostactualizată lista țărilor incluse în Zona Galbenă, pentru care se impunecarantina14 zile la revenirea în România. Printre ele se numără Israel, Spania, Cehia, Franța, Olanda, Republica Moldova, Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Ungaria, Ucraina, Slovacia sau Austria.
„Pentru cetățenii care vin din țările cu un indice mai ridicat decât al țării noastre, se impun și o serie de reguli. Pentru cei care vin să stea trei zile în România, pot veni cu un test negativ efectuat în ultimele 48 de ore. Pentru cei care vin să stea o perioadă mai lungă, intră în carantină pentru 14 zile, cu posibilitatea ca a opta zi să efectueze, la cerere, un test, testul fiind negativ, la zece zile pot ieși din carantină. Ceilalți rămân în continuare pentru cele 14 zile în carantină”, a explicat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
Grupul de Comunicare Strategicăa anunțat, joi, 3.130 de cazuri noi deCOVID-19depistate în România, în ultimele 24 de ore, acesta fiind un record negativ înregistrat de țara noastră de la izbucnirea epidemiei decoronavirus și până în prezent. Numărul de decese înregistrate într-un interval de 24 de ore este de 44. Alți 607 români sunt, în acest moment, internați în secțiile deTerapie Intensivă din țară.