Guvernul trebuie să refacă planul PNRR, după ce Comisia Europeană a constatat mai multe nereguli. Responsabil pentru coordonarea proiectelor este Marius Vasiliu, fost secretar general adjunct în Ministerul Dezvoltării în mandatul lui Ion Ștefan

Guvernul trebuie să refacă planul PNRR, după ce Comisia Europeană a constatat mai multe nereguli. Responsabil pentru coordonarea proiectelor este Marius Vasiliu, fost secretar general adjunct în Ministerul Dezvoltării în mandatul lui Ion Ștefan

Planul Național pentru Redresare și Reziliență (PNRR), vitalpentru refacerea economică post-COVID, a întâmpinat serioase probleme la Bruxelles, dupăce ministrul Ghinea a trimis un prim draft de proiecte.Acesta a explicat că, deși nu a fost respins de Comisia Europeană, autoritățile române au fost anunțate că trebuie să refacă anumite proiecte din plan, deoarece nu ar putea fi finanțate.

Ceea ce este mai puțin cunoscut este faptul că coordonatorul proiectelor finanțate prin PNRR este secretarul de stat din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marius Vasiliu. Anterior, acesta a exergitat funcția de secretar general adjunct în Ministerul Lucrărilor Publice, condus în perioada guvernului Orban de către ministrul Ion Ștefan.

De fapt, Marius Vasiliu a fost considerat mâna dreaptă a lui Ion Ștefan și “ministrul din umbră” de la Dezvoltare. De asemenea, acesta este considerat principalul responsabil pentru eșuarea reorganizării Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, aceasta fiind anulată de instanță, scrie newsteam.ro.

Potrivit sursei citate, verificările solicitate în regim de urgență de prim-ministrul de atunci, Ludovic Orban, l-ar fi indicat pe Marius Vasiliu, drept „omul din umbră“, cel care a avut mână liberă din partea ministrului pentru a reforma instituția. După ce a promis să reducă numărul de angajaţi din Ministerul Dezvoltării, de la peste 1.000 la doar 765 de posturi, acesta a fost nevoit să renunţe la planul de reorganizare internă. Astfel, concursurile pentru ocuparea posturilor au fost anulate, la fel şi preavizele pe care angajaţii le-au primit.

Toate aceste lucruri nu l-au împiedicat pe Cristian Ghinea să îl coopteze pe Marius Vasiliu în echipa de la Ministerul Fondurilor Europene și să îi delege atribuții principale privind PNRR. Potrivit CV-ului, Marius Vasiliu se ocupă de coordonarea procesului de elaborare, negociere, modificare, monitorizare și evaluare a implementării documentelor de programare a Planului Național de Redresare și Reziliență; Coordonarea activităților de programare, negociere, monitorizare și implementare a fondurilor din cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență.

Până în noiembrie 2019, Marius Mihai Vasiliu era șef de serviciu (Serviciul Constatare Nereguli și Antifraudă) la Autoritatea de Management – Programul Operațional Regional. Este absolvent al Universității Româno-Americane. A lucrat 14 ani Serviciul Constatare Nereguli și Antifraudă – Programele PHARE și CBC și Programul Operațional Regional. În ultimul an a fost secretar general adjunct al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.

Are 7 ani de experiență profesională în ceea ce privește cadrul de audit și control al UE și al României ca reprezentant al Autorității de Management pentru Programul Operațional Regional în toate procedurile de conciliere a auditului cu Autoritatea de Audit, Auditul DG Regio și Curtea de Conturi Europeană. Are la activ 3 participări în calitate de expert invitat de Departamentul de luptă împotriva fraudei (DLAF).

Ministrul Fondurilor Europene a explicat că nu poate expune toate detaliile, însă PNRR nu a fost respins, ci anumite puncte din acesta trebuie refăcute sau completate.

”Am primit circa 100 de pagini de feedback. Planul nu a fost respins, nici măcar nu a fost prezentat oficial, ci a fost trimis înainte, tocmai pentru a primi sfaturi, astfel încât să nu avem surprize neplăcute”, a spus Ghinea.

Acesta a mai spus că data recomandată de prezentare a planului este 30 aprilie, însă aceasta poate fi depășită. Pentru a argumenta afirmația, acesta a precizat că Finlanda a anunțat că își va expune planul în jurul datei de 10 mai.

Planul Național de Redresare și Reziliență a fost adoptat de Guvern pe 7 aprilie. Potrivit documentului pus luna trecută în dezbatere publică, Guvernul a bugetat prin PNRR cheltuieli de peste 41 de miliarde de euro, mai mari decât suma destinată României, aproximativ 29,2 miliarde de euro.

Cristian Ghineaa prezentat la Bruxelles proiectul PNRR, însă Comisia Europeană a solicitat modificarea acestuia. De asemenea, componenta de infrastructură este încă în analiză. Întrebat joi despre această situație, președintele Klaus Iohannis a precizat că au fost „de așteptat” aceste dificultăți pentru că planul de redresare este un instrument nou al Uniunii Europene. „Vom fi pregătiți pentru acest plan național și vom îmbunătăți proiectele ca să fie acceptate”, a spus președintele.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`