Guvernul dă asigurări că va mări sumele alocate pentru transportul elevilor de acasă la școală, creșterile acoperind dinamica prețurilor practicate de operatorii de transport, notează Antena 3.
Premierul Nicolae Ciucă, alături de ministrul Educației, Ligia Deca, s-au întâlnit cu reprezentanți ai Consiliului Național al Elevilor și principalele teme abordate au fost legate de soluțiile necesare pentru asigurarea transportului gratuit al elevilor.
„Reprezentanții elevilor au expus problemele cu care aceștia se confruntă în ultimii ani, atât din cauza practicilor neunitare, cât și pe fondul alocărilor insuficiente pentru transportul lor. Ministrul Educației a prezentat principalele abordări practicate la nivelul statelor din Uniunea Europeană, în acest context fiind evidențiat și cadrul normativ european. Cu această ocazie, au fost agreate soluții pe termen scurt, care să ofere pachetul financiar necesar până la implementarea unui nou sistem integrat gestionat la nivel local. Astfel, Guvernul va asigura cadrul normativ pentru mărirea sumelor forfetare alocate elevilor pentru transportul acestora de la domiciliu la unitatea de învățământ, creșterile respective acoperind dinamica prețurilor practicate de operatorii de transport”, se arată în comunicatul de presă emis de Guvern.
Guvernul dă asigurări că va găsi „o soluție pe termen mediu și lung, care să ofere o perspectivă stabilă și funcțională viitorului sistem de decontare a costurilor cu transportul școlar”.
„În acest sens, obiectivul principal este legat de garantarea dreptului fiecărui elev care solicită asigurarea transportului pentru a merge la școală. În baza solicitărilor centralizate prin instituția de învățământ, în strânsă corelare cu autoritățile locale, Guvernul va oferi toate fondurile necesare pentru a acoperi aceste costuri. În privința noilor legi ale educației, reprezentanții elevilor au transmis că au toată deschiderea pentru a susține cu argumente propunerile de îmbunătățire a funcționăriii sistemului de învățământ, pe care le-au transmis deja către ministerul Educației. Atât prim-ministrul României, cât și ministrul Educației, au confirmat disponibilitatea de a dialoga cu toți factorii interesați de bunul mers al implementării Proiectului România Educată”, se arată în partea finală a comunicatului transmis.