Guvernul continuă să îi aducă pe români în țară. 90 de români se întorc din Regatul Țărilor de Jos

Guvernul continuă să îi aducă pe români în țară. 90 de români se întorc din Regatul Țărilor de Jos
Foto: MApN

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat,marți,revenireaîn țară a90 de cetățeni români care se aflau pe teritoriul Regatului Belgiei și al Regatului Țărilor de Jos.

Printre persoanele repatriate se regăsescoameni care se aflau în imposibilitatea de a-și prelungi șederea,studenți aflați în tranzit din Statele Unite ale Americii, dar și români care au rămas fără loc de muncă, precum și cu afecțiuni medicale grave.

Repatriarea a fost posibilă datorită demersurilor comune întreprinse deMinisterulAfacerilor Externe, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și de Ministerul Afacerilor Interne.

”În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în străinătate și care au fost afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul zilei de 26 mai, au revenit în țară 90 de cetățeni români care se aflau pe teritoriul Regatului Belgiei și al Regatului Țărilor de Jos, ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și ale Ministerului Afacerilor Interne. Printre cetățenii români repatriați se regăsesc studenți Erasmus, persoane ale căror contracte de muncă s-au încheiat sau au fost reziliate, cazuri medicale, studenți aflați în tranzit din Statele Unite ale Americii și alte persoane care se află în situații deosebite”, se arată în comunicatul remis presei.

Repatrierea românilor pe fondul pandemiei de coronavirus

Repatrierea românilora fost asigurată cu o cursă aeriană specială operată de compania TAROM, pe ruta București-Bruxelles-Amsterdam-București.

”Demersurile de repatriere au permis, de asemenea, revenirea în țara de reședință pentru patru cetățeni ai Republicii Indonezia, un cetățean al Regatului Belgiei și un cetățean al Regatului Țărilor de Jos, rezidenți în România”, a mai spus MAE.

În ultimul timp auzim tot mai des de muncitori sezonieri care au rămas fără locuri de muncăîn contextul epidemiei declanșate de noul coronavirus covid-19.

Astfel, ministrulAfacerilor Externe, Bogdan Aurescu, s-a văzut nevoit să reînnoiascăapelurile adresate românilor plecaţi peste hotare privind verificarea în prealabil a informațiilor.

Ministrul Aurescu i-a avertizat pe concetățenii noștri să verifice informaţiile publicate pe pagina de internet a instituţiei, respectiv pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice şi ale oficiilor consulare ale României în străinătate.

Avertismente de călătorie

În prezent, sunt valabile mai multe avertizări de călătorie referitoare la Chila, Liban, Mali, Siria, Sudanul de Sud. Autoritățile avertizează că în aceste zone existe factori de risc sau chiar pericole iminente și ne sfătuiesc să evităm călătoriile în aceste țări.

MAE recomandă ca turiștii sau cetățenii români aflați temporar în străinătate să revină de urgență în țară.

”Facem apel la cetățenii români de a da dovadă de înțelegere și responsabilitate și de a evalua în mod responsabil oportunitatea călătoriilor în străinătate în acest moment.Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranța cetățenilor și posibilitatea acestora de revenire în țară. De asemenea, facem apel la cetățenii românicu domiciliul sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și subliniem că deplasările către România nu sunt recomandate. Aceste deplasări pot fi afectate de restricțiile impuse de statele de tranzitși pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța celor de acasă”, a subliniat MAE.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`