Guvernul a decis. Cărțile de identitate electronice, eliberate gratuit pentru următorii 5 ani. Care sunt condițiile (VIDEO)

Publicat: 29 12. 2023, 20:15
Captură Video - B1 TV

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunțat că Executivul a decis vineri ca până în anul 2029, copiii care împlinesc 14 ani până atunci, dar și cei cărora le va expira actuala carte de identitate vor beneficia de gratuitate la eliberarea cărților de identitate electronice.

Eliberarea Cărții de identitate electronice, gratuită timp de 5 ani

Eliberarea Cărții de identitate electronice va fi gratuită pentru o perioadă de cinci ani.

“Pentru a încuraja şi pentru a stimula adopţia acestei noi forme de identificare multiplă în era digitală, Guvernul a decis ca pentru următorii 5 ani, persoanele care împlinesc în acest interval 14 ani, deci se califică pentru a primi carte de identitate, să beneficieze de gratuitate la eliberarea acestei cărţi de identitate. De asemenea, aceeaşi regulă se va aplica şi pentru persoanele care au deja o carte de identitate şi va expira la termen, în următorii cinci ani sau pentru cei a căror carte de identitate a fost deteriorată, pierdută sau distrusă într-o calamitate naturală și în urma unei cereri”.

Noua carte electronică de identitate, care va înlocui treptat cartea de identitate actuală, a fost deja lansată într-un proiect-pilot în Cluj, în anul 2021. Până acum au fost eliberate aproximativ 17.000 de astfel de documente, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

„Aceste finanţări sunt susţinute prin PNRR şi sunt estimate la 150 de milioane de euro, iar beneficiarii sunt estimaţi în următorii 5 ani la 5 milioane”, a transmis Mihai Constantin.