Guvernul a adoptat proiectul de lege privind măsurile instituite în perioada stării de alertă: Ce reguli trebuie să respecte românii începând din 15 mai (VIDEO)

Guvernul a adoptat proiectul de lege privind măsurile instituite în perioada stării de alertă: Ce reguli trebuie să respecte românii începând din 15 mai (VIDEO)

Ionel Dancă, șeful cancelariei premierului, a prezentat, luni, la finalul ședinței de Guvern câteva dintre prevederile cuprinse în proiectul de lege privind reglementarea stării de alertă care va intra în vigoare începâmd din data de 15 mai. Proiectul a fost adoptat de Executiv și a fost transmis Parlamentului pentru a fi dezbătut și adoptat în regim de urgență. Măsurile pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19, după data de 15 mai se referă la mai multe domenii de activitate, printre care cel economic, medical sau al transporturilor.

Măsuri pentru domeniul economic, anunțate de Guvern pentru perioada stării de alertă

Astfel, în ceea ce privește domeniul economic, începând din data de 15 mai, se va permite organizarea activităților de comercializare a alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu presupun rămânerea clienților în spațiile destinate acestui scop, așa cum sunt cele de tip drive in, room service sau livrare la clienți.

De asemenea, ”se pot suspenda activitățile de comercializare cu amănuntul și serviciile în centrele comerciale, cu câteva excepții: vânzarea produselor electronice și eletcrocasnice, dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliu”, a explicat Ionel Dancă.

Totodată, după data de 15 mai, își pot desfășura activitatea operatorii economici din centrele comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei, fiind întreruptă comunicarea cu restul complexului. Excepție fac aici serviciile de îngrijire personală, cabinetele stomatologice sau cele de optică medicală.

Proiectul de act normativ privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 poate fi citit integral AICI.

După 15 mai este obligatorie purtarea măștii de protecție în spațiile publice închise și în mijloacele de transport în comun

În domeniul sănătății, în perioada stării de alertă,posturile vacante sau temporar vacante din cadul Ministerului Sănătății și unităților aflate în subordinea acestuia pot fi ocupate fără organizarea corncursurilor. Prevederea este valabilădacă durata angajării nu depășește perioada stării de alertă.

De asemenea, este instituităobligativitatea purtării măștii de protecție închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.

O altă prevedere se referă la faptul că, în perioada stării de alertă, autoritățile pot plafona prețurile la medicamente, vaccinuri, dezinfectanți, insecticide, dispozitive medicale și alte materiale sanitare.

Măsuri în domeniul muncii și protecției sociale în perioada stării de alertă

În domeniul muncii și protecției sociale, șeful cancelariei premierului a anunțat că ”valabilitatea contractelor colective de muncă se prelungește în perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acesteia”.

De asemenea, pentru instituțiile publice centrale și locale și în cadrul companiilor naționale cu capital social deșinut integral sau majoritar de stat, cu un număr mai mare de 50 de angajați se instituie obligația stabilirii unor programe individualizate de muncă, astfel încât între salariați să se asigure un interval de o oră la începerea și la terminarea programului de muncă, într-o perioadă de trei ore.

Totodată, în perioada stării de alertă, în instituțiile publice se pot face angajări fără concurs, pe durată determinată de șase luni.

Măsuri valabile pentru domeniul transporturilor

”În domeniul transporturilor, sunt prevăzute reglementări care permit autorităților impunerea unor măsuri restrictive în ceea ce privește derularea transportului aerian, naval, rutier sau feroviar, prin ordin al ministrului Transporturilor și pe baza hotărârii Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență”, a explicat Ionel Dancă.

Autoritățile, obligate să asigure resursele elevilor care nu au acces la tehnologie

În ceea ce privește domeniul educației, în perioada stării de alertă, unitățile de învățământ preuniversitar organizează activități în mediul online, autoritățile fiind obligate ca, acolo unde nu este posibil acest lucru, să asigure resursele educaționale pentru elevii care nu au acces la tehnologie.

Amintim că Institutul Național de Sănătate publicăa prezentat, sâmbătă,propunerile de măsuri, ce ar putea fi aplicate din 15 mai, când starea de urgență din România va fi înlocuită destarea de alertă.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, la începutul săptămânii trecute că a hotărât ca după data de 15 mai să nu mai prelungească starea de urgență pe teritoriul României, aceasta urmând a fi înlocuită cu starea de alertă. Șeful statului a avertizat că până atunci, toate măsurile restrictive anunțate de autorități trebuie respectate în continuare pentru că pericolul reprezentat de coronavirus nu a trecut, iar o relaxarea a restricțiilor adoptată prea devreme ar putea duce la agravarea situației.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`