Patronul postului de televiziune Realitatea TV, aflat în insolvenţă de 7 ani, Cozmin Guşă, a anunțat că a convins un mare fond de investiţii american să investească 50 de milioane de dolari în presa românească. Este vorba de compania Ellaal Goldberg Corporation care va investi 50 de milioane de dolari, sumă ce va fi administrată de Mark J. Robertson, președinte al companiei de consultanță financiară Potomac Global Advisors, cu sediul în Washington.
Numai că acest american nu este lipsit deloc de controverse. Acest a fost implicat în diverse acțiuni controversate alături de partneri ruși, și în plus, conform g4media, acesta a avut în 2012 o înțelegere cu oligarhul moldovean Vladimir Plahotniuc, omul care conduce de facto Republica Moldova și care deține mai multe surse media peste Prut, fiind acuzat că pune botniță jurnaliștii și îi folosește în așa fel încât să îi servească intereselor sale.
Contactat de sursa menționată privind detaliile înțelegerii avut cu Plahotniuc, Robertson a refuzat să afirme dacă mai are acorduri similare, iar la rândul său, Cozmin Gușă a refuzat să răspundă dacă a fost implicat alături de Robertson în consilierea lui oligarhului.
Patronul de la Realitatea este însă considerat drept cel care a făcut legătura în 2010 dintre oligarhul moldovean și omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu la preluarea Publika Tv.
De altfel, și fostul președinte Traian Băsescu l-a acuzat în urmă cu o săptămână pe Cozmin Gușă de legături cu Vladimir Plahotniuc într-un atac lansat la adresa analistului Dan Dungaciu, pe care Băsescu l-a numit „moscovit”.
”Şi încă ceva, Dungaciule: eu nu-l cunosc pe Plahotniuc, dar stăpânii tăi, proprietari de televiziune cu guşe, care te televizează cu toate inepţiile pe care le debitezi ca analist politic, au mâncat bine din mâna lui Plahotniuc. Ce zici?”, a afirmat Traian Băsescu pe 17 aprilie. (Detalii AICI)
Legat de legăturile americanului cu oligarhul moldovean, presa de peste Prut a scris în august 2017 că prin acordul încheiat între Robertson și Plahotniuc, compania americană urma să-i acorde sprijin logistic liderului moldovean care urma să participe la International Leaders Forum (Forumul Internaţional al Liderilor), organizat de Institutul Naţional Democrat, în colaborare cu Convenţia Naţională Democrată din Charlotte, în septembrie 2012.
Potomac Global Advisors, LLC se angaja să acorde asistenţă în organizarea unor întâlniri bilaterale cu oficialităţi de la Casa Albă, Departamentul de Stat, Departamentul de Comerţ, Senatul şi Camera Reprezentanţilor din SUA. Una dintre chestiunile ce urma fi abordată în discuţiile cu oficialii americani era problema eliminării unor restricţii comerciale pentru Republica Moldova, conform Jurnal.md.
Aceste dezvăluiri privind legăturile lui Mark Robertson cu controversatul oligarh moldovean, vin să aducă noi întrebări privind jocurile pe care americanul vrea să le facă prin investiția în presa din România, având în vedere și faptul că are un partener de afaceri rus, care apără interesele Federației Ruse în plan internațional. (Detalii AICI)