INCREDIBIL! Guess a fost amendată de UE pentru că a umflat prețul hainelor în România față de Vest

Publicat: 18 12. 2018, 18:48
sursă foto: rokolla.ro

Producătorul american de haine Guess a fost amendat cu aproximativ 40 de milioane de euro de către Comisia Europeană pentru practicile sale de comerț online în care a vândut articole fashion în România și alte țări central și est-europene la prețuri cu 5-10% mai mari decât în state din Europa de Vest.

Anunțul a fost făcut de „guvernul” Uniunii Europene.

Mai precis, compania a încălcat regulile Uniunii Europene în materie de concurență, folosind practici de geo-blocare prin care a restricționat magazinele online în activitățile lor de reclamă și vânzare transfrontalieră a produselor brandului american, în interiorul Uniunii Europene.

Margrethe Vestager, comisarul european pentru concurență, a precizat că, prin acordurile de distribuție încheiate de Guess cu magazinele online din UE, brandul american de îmbrăcăminte a încercat să împiedice consumatorii din UE să cumpere din alte state membre, afectând în special cumpărătorii din Europa Centrală și de Est.

În urma unei investigații deschise în 2017, Comisia Europeană a observat că în țările din Europa Centrală și de Est, respectiv Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia, prețurile produselor Guess erau, în medie, cu 5-10% mai mari decât în ​​Europa de Vest.

Compania a beneficiat de reducerea la jumătate a amenzii pentru că și-a recunoscut vina și a cooperat cu Comisia Europeană în acest caz, scrie startupcafe.ro.